Ziua în care am crescut
Nu a durut.

A fost o zi
Obișnuită
În care m-am trezit de dimineață
Și,
Cu ochii jumătate închiși de somn,

Jumătate deschiși de viață,
Fără să mai ofer
Un zîmbet de copil drept mită,
A trebuit
Să pun apă la fiert;

Căci,
Privind cumva pieziș ibricul – domn
Inert,
Am înțeles cumva grăbită
Că el,
Oricît i-aș cere de cursiv,
Singur și nesilit
Nu pune de cafea.

Și-apoi, sorbind din noul rai,
Am observat pasiv
Că nu mai e pe nicăieri
Nici vechiul gust de ceai.

Publicitate