M-am trezit și eu, de la Potecuță și tot ca ea, tîrziu și fără adresă…

– Un cuvînt care mi-ar fi plăcut să fie inventat de mine: habar. Că am, că n-am… nu e-n joc.

– O carte pe care mi-aș fi dorit să fie numele meu: Mîndrie și prejudecată. Pentru frumusețea unei povești.

– O poezie pe care aș fi vrut să o scriu eu: Risipei se dedă florarul, Lucian Blaga. Pentru sentimentul final.

Ne-om aminti cîndva tîrziu
De-această întîmplare simplă,
De-această bancă unde stăm
Tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

De pe stamine de alun,
Din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
Risipei se dedă Florarul.

Polenul cade peste noi,
În preajmă galbene troiene
Alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.

Ne cade-n gură cînd vorbim,
Şi-n ochi, cînd nu găsim cuvîntul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
Ne tulbură, pieziş, avîntul.

Ne-om aminti cîndva tîrziu
De-această întîmplare simplă,
De-această bancă unde stăm
Tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

Visând, întrezărim prin doruri –
Latente-n pulberi aurii
Păduri ce ar putea să fie
Şi niciodată nu vor fi.

– Un film în care aș fi vrut să joc: Con Air. Ca să-l iert și aștept pe Nicholas Cage pentru orice și oricît.

– O melodie pe care aș fi compus-o și cîntat-o eu: Deep Purple, Soldier of fortune. Aș fi tras, cred, de solo-ul acela dintre cuvinte, l-aș fi scris și separat sau poate l-aș fi lăsat așa cum e.

Publicitate