În fiecare duminică
Mă duc la ghilotină
Și rabd eroic, pînă se termină.
Apoi mă mir timid
C-au mai trecut două ore de matematică
Și încă n-am murit.
Dar va veni o zi în care
Meditația se va sfîrși
Și-atunci, ca un adevărat condamnat
Într-un tîrziu final eliberat,
Voi rîde liberă sub soare
Și-abia în ziua-aceea voi trăi.
(1984)
Ioi! M-a traumatizat materia asta-n V-VIII. Văd că nu numai pe mine.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:))) era intr-a 10-a, pt treapta a doua. Dar e valabila pt toți anii obligatorii de școală, la noi, sufletele sensibile…!
ApreciazăApreciază
În liceu, profil uman, am avut doi profesori (soţ-soţie). Unul preda algebra, celălalt geometria şi trigonometria. I-am iubit pe amândoi şi, implicit, am început să iubesc materia, în sensul că mi-am dat seama că nu-s proastă, aşa cum am crezut 4 ani, în 5-8, cu un profesor care mi-a produs traume seriose. Chiar am prins multe şi culmea, făceam cu drag temele, atât cât puteam.
Nu mă duce capul nici acum, nu-i problemă. Dar nu am mai avut coşmaruri în liceu din cauza ei, de aia am amintit numai de anii ăia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înțeleg perfect, ce mult contează omul…!
Bine, matematica tot aia e, dar măcar nu rămîi „dușman” ca mine, ci cunoștințe care se salută cînd se-ntîlnesc întîmplător 🙂
Omul e totul mereu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este, profesorul iti poate insufla dragostea sau pasiunea pentru un anumit obiect de studiu.
Eram printr-a sasea si profa, care tinea la mine ca la o piatra-n pantof, citea notele la teza.
De ce avea boala pe mine? Pai n-avea, dar intrucit venea la ore fara sutien si cum noi eram dementi dupa acele concrescente, la sfirsitul orelor eram cu totii in jurul ei admirindu-i sfircurile ce apareau generos din decolteu, atunci cind se apleca deasupra catedrei sa ne spuna ce note avem fiecare. Dar cum privirea mea era mai sfredelitoare si mai insistenta decit a altora, femeia m-a prins holbindu-ma la „perele” ei, dindu-si seama care era adevaratul motivul pentru care ne inghesuiam cu totii ca la filme porno. Din acel moment, am fost considerat initiatorul si capetenia acelei „miscari” cazind in dizgratia, aparenta, a profei.
Cum zic, profa citea notele. „Papa, 10. Si va anunt c-a fost si singurul” a spus fluturindu-mi un zimbet efemer pe care l-am interpretat in gama proprie” Dupa care a trecut la urmatorul.
„Cum, don’soara, asta-i tot ce ai de spus in legatura cu realizarea mea?” mi-am zis inciudat de viteza cu care trecuse peste un astfel de eveniment unic, prin unicitatea notei. Ca nu zecele ma facea sa ma-nfoi ca un paun, ci faptul ca era singurul in ditai clasa. Dar am tacut, convins fiind, in adincurile mele, ca acea nota a sagetat-o direct in cord si probabil c-a si scos un „Ahhhhh!” prelung cind a vazut ca-i singura.
De atunci toate operatiile cu pere, le visam, nu alta. 😆
ApreciazăApreciază
:))) se putea fără…?
O să rîzi, sau să rîdeți, dar am avut și eu într-a șasea o profă de mate, tînără, probabil erau primii ei ani, de care eram nu cred că îndrăgostită, dar fascinată – da… Era foarte frumoasă, cu pielea albă, ochii negri, părul lung și negru-negru și el, buzele frumoase și roșii… le priveam uluită mișcarea în timp ce explicau… ce-om fi învățat noi printr-a șasea!
ApreciazăApreciază
Se putea si fara, dar era mai prozaic, ca de, e totusi vorba de matematica 😆
ApreciazăApreciază
:))) sigur, înțeleg.
ApreciazăApreciază
:)) E musai sa vada si fiica mea poezioara asta, sa ii demonstrez ca multi dintre noi am trecut prin trauma asta, nu doar ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drăguța… sigur, sper să-i ajute!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vaaai… nu pot să cred. Iubeam matematica și aveam un profesor excepțional care a pregătit mulți alți profesori. Apăruse despre el un articol în Flacăra de dinainte de 89. Profesor Candrea, Sibiu.
Am fost la olimpiade raionale, regionale și pe țară doar datorită lui. Fără meditații. 😦
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:)) c’est la vie… Chinul vieții mele, mai ales că am terminat la Filo-istorie 1, dar sectia de mecanica. Abia acum ma simt implinita, cind fii-mea a terminat tot un filo, dar la filo, si dintr-a 11-a n-a mai facut mate deloc. Am fost happy amindoua, in mod egal 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lol
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 nu fi tristă, te rog, că mă intristez și eu… dar matematicii n-am ce să-i fac, decît s-o respect de la distanță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se simte din cuvintele tale cât de traumatizată erai de matematică. Asta, pentru că învățământul dinainte de ’89 nu admitea că poţi fi foarte bun în altceva, fără să ai tangență cu matematica. Știu că și cei de la clasele de uman, mai târziu denumite filo, erau nevoiți să învețe de pe aceleași manuale de matematică. Singura diferență era la numărul orelor de studiu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… Am supraviețuit :)) Rîd singură de mine, căci la ambii copii ajutorul meu la teme s-a oprit în clasa a cincea, nici măcar nu-mi bat capul și n-am nici un complex cu asta.
Toate trec 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană