Ai judecat, te-ai judecat, ai pierdut, ai învins, ai iubit, ai urît, ai trăit sau ai lîncezit.

Și într-o zi, pe care nu o știi, dar va fi una singură, de fapt doar într-o clipă dintr-o zi, te vei opri din toate.

Telefonul o să-ți amuțească pentru totdeauna. El va suna adică în continuare, dar numai tu nu vei mai răspunde din toată lumea asta la el.
Poze și play-list-uri, notificări și mesaje, contactele synced… totul ți se va desincroniza uman, simplu, netehnologic, într-o singură clipă.

Pașii, pentru veșnicie, nu-ți vor mai bate nici un drum știut sau neștiut. Drumul rămîne, pașii tăi – nu. Va fi-n acel moment durerea vreunui drum dorit și nefăcut vreodată?

Vorbele ți se vor opri definitiv din mersul lor de dinăuntrul tău către afara celorlalți din jur sau de departe. Îți va arde sufletul vreun cuvînt nespus la vremea sau la nevoia lui? Sau vreun cuvînt în plus? Sunetele și literele rămîn și ele, doar că nu le mai așezi tu în cuvînt.

Mîinile reci și vineții pentru eternitate au uitat sau nu au vrut sau n-au putut să mîngîie vreun suflet ce-ar fi așteptat sau meritat? Vreun gest neterminat sau chiar neînceput… pentru aceeași eternitate?

Rămîn în urmă-ți haine, case, bani, mașini, lucruri. La care te-ai gîndit sau nu în timp util, pe care le rezolvă alții oricum, dacă nu te-ai gîndit, c-un zîmbet sau la tribunal. Tot în funcție de ce-ai clădit în tot restul miliardelor de clipe, pînă la asta, ultima.

… Și-n rest? În rest vei ști atunci. La urma urmei, poate-s povești cu toate în speranța unor minți mai luminate într-o umanitate imposibilă și-atunci chiar nu mai contează nimic din tot și poți să faci ce vrei pe pămînt.

Sau poate nu.

(foto – magazinuldesah.ro)

Publicitate