Mi-e dor uneori de el. Un dor atât de aprig, că trece peste marginile oricărei înțelegeri și mă apucă o amețeală fizică.
Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, așa cum, singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului.
Mergeam pe o potecă îngustă, necunoscută, o străduță printre casele de la marginea blocurilor, dincolo parcă de marginile unui spațiu și timp știut, mergeam înaintea lui, a rupt o crenguță de salcâm, silabisind încet, ademenitor, cu o voce pornită parcă din adâncuri fiziologice, cum ar zice Camil Petrescu:
– Mă iubește… nu mă iubește…
Erau ani de când uitasem jocul frunzelor… Un val de recunoștință m-a cuprins brusc și m-am întors deodată spre el, punându-mă în fața lui, blocându-i cărarea, spunându-i alintată, fără să contez pe nimic:
– Eu, oricum, te iubesc!
… S-a oprit, a stat parcă un veac încremenit, privindu-mă lung, adânc, așa cum numai el știe s-o facă, apoi seninul ochilor lui s-a mutat în altă parte, undeva, într-o zare mai largă:
– Atunci… ce importanță mai are?
Și degetele lui au spulberat, fericite, restul frunzelor de pe crenguța de salcâm.
Farmecul clipei mă depășise, altfel i-aș fi sărit probabil în brațe, fără explicații, fără vorbe inutile. Am zâmbit doar, uimită, i-am întors spatele și am mers mai departe.
Ce-ar mai fi de spus…?
Frunze de salcâm, un zâmbet și-o privire, când oricare altul n-a știut să-mi ofere până acum decât plimbări cu mașina, invitații la domiciliu, baruri, restaurante, petreceri, discoteci sau țigări.
… Și ochii lui spuneau mulțumesc pentru o plimbare și un scurt sărut pe obraz.
Nu-mi pasă de nimeni pentru că știu că jocul ăsta, numai al nostru, un joc ciudat de vârste inverse uneori, nu îl poate repeta cu altcineva. Privind din punctul acesta de vedere totul, îmi vine să spun ca el când își mai manifestă sporadic nemulțumirea, vorbe deocamdată și răbdare, mi-e greu însă, mi-e tot mai sete de el… L-aș bea ca pe o apă neîncepută, dintr-o fântână de mult uitată, și dintr-o dată, și încetul cu încetul, pe rând…
Îmi spune mereu că am grație de felină, mi-a botezat motanul Shakespeare…
I-am reproșat:
– Profanezi literatura!
Mi-a întors-o imediat:
– Din contră, îți înnobilez motanul… sau nu merită?
… Ți-aduci aminte? Într-o seară, după ce nu vorbiserăm atâta timp, după ce ți-ai spus eternul, inconfundabilul bună seara și mă hotărâsem să răspund în sfârșit, am venit spre tine, știam că, dacă m-ai salutat, nu mă vei întreba tot tu și ce mai fac, am vorbit amândoi, cu glas încet, domol, cu un calm ce nu-mi prea stă în fire, apoi am tăcut, și eu, și tu, nu mai știam ce să ne mai spunem, după care, într-un târziu, te-am întrebat:
– Și…? Altceva…?
Și tu mi-ai răspuns tărăgănat, ca pentru o persoană ireală parcă, nu puteam să cred că eu primisem în dar asemenea cuvinte:
– Nimic… În rest… toate cum le știi…
Vorbele tale m-au tulburat. Parcă ne cunoșteam de ani de zile, între noi se petrecuseră drame peste drame, venise împăcarea finală și definitivă, ne știam pe dinafară și în acest timp nimic nu se schimbase, totul era într-un fel în care trebuia să fie.
În rest… toate cum le știi…
La ultimul bună seara nu ți-am mai răspuns. Nici o problemă, nici eu, nici tu nu mai facem o tragedie din asta, tu mergeai pe urmă și vorbeai, ca întotdeauna, de unul singur pe stradă:
– Nu mai vede… nu mai aude… și tot ridicai din umeri.
Mai sunt și astăzi toate cum le știu…?
Fragment din jurnal. Sau pauza dintre probe.
Foto – google.com.
O pauză care – așa cum o dovedești cu prisosință – se dovedește binevenită! Permițând umplerea bateriilor pentru a putea merge mai departe în concurs. Spre noi victorii… blogăristice!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc frumos!
Deja am trasat conturul impresiilor despre blogăreala asta… dar toate la timpul lor, pîn-atunci mai am de scris încă pe-atît 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
am citit cu sete, pana la ultimul cuvant!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… Deși nu-i scenariu de acțiune! Mulțumesc mult pentru apreciere ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu cum faci, dar mă surprinzi plăcut de fiecare dată, cu tot ce scrii, fie proză, fie poezie.
Dacă ar fi un cuvânt care să caracterizeze ce postezi as alege „prospețime”.
Felicitări din suflet! 💐🤗🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet, Ana, e una dintre cele mai mari bucurii ale mele 🙂 Nu că primesc aprecieri, ci că simt sau știu că cuvintele mele au un rost, să ajungă la celălalt 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă te-aș cunoaște…dacă m-ai cunoaște…te-aș suspecta că mi-ai pictat un fragment de viață…m-am regăsit dureros în fiecare vorbă, dar din punctul lui de vedere…cred…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pictez și eu cum pot, tu cu mult albastru, geometrii sacre, eu – cu cuvinte, alți algoritmi universali 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da, așa e, cuvintele tale ajung la celălalt, mai ales gândurile, participarea, amintirile, fiorul prospețimii
ApreciazăApreciază
Bine-ai revenit, stranger, mă bucur și de tine, măcar la aceste cuvinte, că le primești, la cele care-mi exprimau părerea despre democrație am simțit o reticență.
ApreciazăApreciază
Eiii, mi-e asa de de drag Camil Petrescu si tu parca ai continuat una din intalnirile lui Fred. Frumoasa foc bucata de simtire, de iubire, de joc. Ai inflacarat simtirile noastre, ne-ai transportat atunci, acolo… ”ma iubeste, nu ma iubeste”.. Multam
Altfel, ce pauza bine_venita… obosim si noi in concursul asta, ne-au intrat unghiile in palma, dar bafta!! 🙂 Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar am suferit oarecum de complexul doamnei T… 🙂
Cît despre concurs, am ieșit din idee, îl consider deja maraton :)))
Mulțumesc pentru tot ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Misterioasa doamna T, zambesc. Un pic cred ca ne-am substituit ei.. citind. 🙂
ImiNioara si de la mine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu zîmbesc scriind că mă-ndoiesc că Emiliile își pierdeau timpul citindu-l pe Camil Petrescu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emillie??
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)) Emilia Răchitaru, simbolul ușuraticelor. Nu mai țin minte detaliile din roman, dar mi-a rămas întipărită în minte îmbrăcată-n roșu și c-un roșu aprins pe buze mereu :)) Repet, nu știu dacă așa o descria Camil sau așa mi-o imaginam eu :))
Și am generalizat-o 🙂
ApreciazăApreciază
Uff. Era uneori în preajma lui Fred și doamna T suferea din pricina asta. Nu mă gândisem la ce-ar fi citit ea, vreodată. 🤪
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) doar cronicile lui Ladima…
ApreciazăApreciază
Ladima era un visător… Visa iubirea sau iubea sau complicat ii omu’…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, las-o pe aia cu „complicat îi omu”, e perfectă!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am detectat mai multe gânduri printre cuvinte și sper că le-ai lăsat cu intenție, că mi-s pe plac. Oricum ar fi, mă bucur că m-au stimulat și îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Posibil… 🙂 și eu mulțumesc!
Tocmai am văzut apariția cărții, mult succes, într-o zi o să vă citesc si eu live (adică pe carte, nu numai pe net) 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur mult și aștept cu interes opinia ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag!
ApreciazăApreciază
Issa, chiar ajung la inimi cuvintele tale şi ating şi lasă urme. Blânde urme lasă. Mulţumim! Să ne mai laşi file din jurnal, ne fac bine toate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exersez intensiv blîndețea, pînă la urmă cu ea schimbi lumea, schimbarea aia de care vorbeam și la tine, așa că mă bucură mult ce-mi zici 🙂
Mai las, cum să nu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu cred că SuperBlogul este cauza acestor rânduri pline de trăiri. Frustrarea probelor impuse, cu subiecte despre care, poate, nici nu te-ai fi gândit să scrii. Și, când iei o pauză, unde să te refugiezi? Acolo unde ai vrea să fii mereu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Le transcriu și aranjez, în ideea unei cărți, pe filele vechi. Dar cîtă dreptate ai, că, în contextul actual, le prefer oricărui subiect „la zi”…! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă tu asa umpli pauzele, eu, egoista
ApreciazăApreciază
Ora târzie, sau nepricepere mea în ale tehnicii își spun cuvantul (cea de-a doua e mai probabila, dar e mai ușor sa dau vina pe altceva🙊).
Voiam sa îți spun că devenita brusc egoista îmi doresc sa faci cât mai multe astfel de pauze, pentru ca tare îmi plac poveștile tale
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 nici eu nu-s supertehnică, dar în situții elementare mă descurc.
Mulțumesc frumos, da, azi chiar e zi de pauză… :))
ApreciazăApreciază