Film: Asasinarea lui Jesse James de către lașul Robert Ford

Trebuie un pic de răbdare pentru acest film. Căci e cam atipic, un fel de western psihologic, și tot ai aștepta altceva.

Începutul e frumos tare… și pe Brad Pitt îl recunoști, oricine ai sau ar fi, fără generic. Care nici nu e inițial, sau poate mi-a scăpat mie, aranjîndu-mi, vorba Potecuței, ronțăielile.

Dar tot aștepți, programat de titlu și localizarea în timp a imaginilor și, evident, de pistoalele tuturor, acțiune. Care aproape că nu e nici ea.

Tot filmu-i joc de rol și mimică, numai șoareci și pisici care se pîndesc lung.

Vezi perfect nemișcarea și înțepenirea zburlită a cozii cotoiului în reacțiile lui Brad Pitt. Aș remarca chiar arome psihopate în datul lui cu lăbuța în șoricel.

Căci e normal pentru tipul acesta de film să fii un gangster singuratic ce-ți execuți colaboratorii pe rînd, deoarece n-ai încredere în nimeni și, de altfel, neîncrederea e destul de justificată. Dar să-l întrebi senin înainte să tragi dac-a numărat vreodată stelele de pe cer…

Știi din ochii și mișcarea buzelor fiecărui actor cine-i vinovat în scena respectivă. Nu-i atît tensiune, cît farmecul interpretării.

Violențele sînt, exact cum îmi convine mie, doar sugerate fin.

Și, cînd Jessie e împușcat, crezi că se termină, dar mai e încă vreun sfert cu restul de viață inutilă, descrisă în acțiuni la fel de plate dar parcă mai alerte puțin, a celui ce l-a împușcat.

La sfîrșitul filmului, rămîi cu senzația „locului unde nu s-a întîmplat nimic” și te întrebi la ce au folosit toate cele.

Ba chiar aș avansa ideea că-n acest film omul e pe primul loc, deși nu-i nici un Om în film.

Deci, dacă aveți vreo trei ore libere și dispoziția unei viziuni regizorale în afara tiparelor asupra unei epoci trecute sau sînteți fani Brad Pitt, vi-l recomand.