A fost odată ca niciodată un băiețel frumos și bun și cu puteri neasemuite până atunci pe lume.

Era atât de puternic și bogat și ajuta pe toată lumea cu orice, încât oamenii au început să-l prețuiască și să-i spună Făt Frumos.

Mult bine a făcut Făt Frumos în jur, iar într-o zi și-a găsit o mândrețe de fată. S-au iubit unul pe altul și s-au făcut soți. Mai târziu au făcut și un copil pe măsura lor. Copilul, cu putere și frumusețe de la amândoi, oriunde-ar fi stat sau mers, parcă era soarele pe pământ.

Și, cum trăiau ei așa de fericiți împreună și-i făceau fericiți și pe toți din preajma lor, erau și mulți oameni răi care le pizmuiau liniștea și averea.

Într-o zi, un tâlhar vru să îl păcălească de o grămadă de bani și, nereușind, îi fură nevasta, pe care o omorî de ciudă.

Făt Frumos află și se duse la locul cu pricina, necrezându-și ochilor. Orbit de furie și de durere, încercă marea cu sarea. El reușea întotdeauna orice, dar să își readucă nevasta la viață nu fu în stare.

Îl chemă pe Vrăjitor și se rugă de el cu cerul și pământul să-i facă o vrajă și să-i aducă înapoi nevasta, să mai trăiască lângă ea, căci se stingea de dor.

Vrăjitorul, care demult îi purta pică pentru că i se părea că are puteri mai mari decât ale lui, se frecă bucuros la mâini că l-a prins în capcană și-i zise că-l ajută, dar numai după ce Făt Frumos îl găsește pe tâlharul care îi omorâse nevasta și îl ucide la rândul lui, aducându-i vrăjitorului capul.

El, Vrăjitorul, știa că Făt Frumos nu ucidea și mai știa că acela fusese un tâlhar mic și nenorocit și ar fi tare greu de găsit în mulțimea de tâlhari care erau, dar tot se temea de puterea lui Făt Frumos, așa că îi puse și un văl pe ochi, să nu mai vadă clar răul de bine, ca să mai amâne găsirea tâlharului cât putea.

Și astfel, orbit acum și de durere și de Vrăjitor, Făt Frumos începu să orbecăie prin lume după nevasta pierdută până când, nemaiștiind ce face și în cine și în ce să se mai încreadă, se transformă într-un Zmeu adevărat.

Răstimp, copilul lui creștea văzând cu ochii și, tot mai speriat de tatăl său și neputând să-l ajute nicicum, într-o zi se hotărî să-și ia lumea în cap și fugi de acasă.

Fiind așa puternic și bun și făcând, cum fusese crescut, numai fapte de vitejie pe unde și cum trecea, în curând i se duse vestea și deveni Făt Frumos, căci era mare lipsă de unul.

Zmeul auzi din stânga și din dreapta că e un Făt Frumos care face bine pe oriunde trece și salvează toate prințesele bune și frumoase și se supără cumplit.

Porni în căutarea lui prin toate poveștile și basmele lumii și străbătu pământul provocându-l la lupte peste lupte și punându-i piedici după piedici ca să nu reușească.

Se făcu balaur cu mii de capete, se făcu pădure de nestrăbătut și apă de netrecut. Dar ce nu se făcu, în mintea lui vălurită de nădejdi greșite că în orice fată salvată de Făt Frumos ar fi ascunsă nevasta lui.

Însă, ca un făcut, deși pârjolea și omora tot ce întâlnea, fără să mai judece, numai în fața lui Făt Frumos nu reușea niciodată să câștige Zmeul și i se părea mereu că e necuratul la mijloc.

Răstimp, Vrăjitorul stătea chircit în odăile goale din palatul lui, mai făcând și el câte-un rău pe unde putea. Nu prea mai avea loc, că i se umpluse curtea de căpățâni. De unde, pesemne, se temuse atâta de el, Zmeul îi luase puterea cea rea și rămăsese jelind cu ce avusese și nu se săturase.

El mai știa și că nicio vrajă rea nu ține cât infinitul și că într-o zi o să i se ridice vălul de pe ochi și va găsi ce caută și va vedea adevărurile. Mai știa și că nu se va întâmpla probabil curând, deoarece Făt Frumos încă îl învinge pe Zmeu de fiecare dată.

Dar și când va fi să fie, mai știa iar sigur că nu va face față la cei doi Feți Frumoși și că lumea se va schimba atunci toată.

_________

Foto repr. loudcars.ro

Publicitate