Beția dă curaj nespus
Celui ce altfel nu îl are,
Zici că războaie-a dus
Închise vajnic în pahare.

Cel cu paharul știe totul,
Vede tulburător de clar,
Efervescent, deține potul
Și miza bulei din pahar.

Acolo-n galbenul lichid
Ce, mă scuzați, mai are,
Extrapolând ușor acid,
Și-alte valențe trecătoare,

Stă cheia unui univers,
Enigma tuturor din jur,
Și, dacă berea-i mai dă ghes,
Si mouve, el e… pur.

Ce dacă merge-mpleticit
Și vorba nu i se distinge,
El adevărul lui și l-a găsit,
Cu altă bere-acum îl stinge.

Își toarnă bere după bere
Că mintea i se pare trează,
Pare că tot mai multă cere,
Tăria nu și-o mai dozează.

Viața asta-i un nimic
De n-o trăiești cum vrei,
Zice mereu, între doi hic,
Prin cârciumi de doi lei.

De-o bere nu te-mbeți, ce naiba,
O gură, să-ți mai taie greața
De-a confunda cuiul cu șaiba
Sau serile cu dimineața.

Se spune c-au și ei,
Bețivii, Dumnezeul lor,
Nu știu de-s vorbe cu temei,
Da-i ține-n viață, de decor.

… Dar stați, el n-a băut defel
Cum crede lumea despre el,
Decât așa… un păhărel
De bere trasă prin inel.

Publicitate