S-a tras cortina peste înc-o sărbătoare
În care, sclavi, din muncă ne-am oprit
Și ne-am plimbat, băut și ghiftuit
Cu ce-i mai bun, cu mic, cu mare.
S-a tras cortina peste încă un spectacol
De vorbe mari, de neasemuit,
În care până și cu Iuda ne-am iubit,
Cu sete surdă de străin miracol.
S-a tras cortina peste mizanscena
Iluziei c-am face fapte împreună
Și am avea o viață după moarte bună
Iertării de o zi de-i ținem bine trena.
S-a tras cortina peste-un circ cu pâine
Sub mii de nume de-a pururi repetabil,
De zei, de sfinți, de falsul caritabil
Ce, plagiind pe ieri, subjugă azi și mâine.
S-a tras cortina peste buzunare,
Și cele pline, și cele rupte-n labirint,
Și sub tăcerea lunii de argint
Smeriți scădem, câțiva fac adunare.
S-a tras cortina și încă îl alegem
Pe hoțul cel atât de păsuit;
Chiar dacă furtul e nelegiuit,
Mai bine răstignim ce nu-nțelegem.
S-a tras cortina peste pașii încă goi
De nemuriri sfințite pentr-o seară
În care nu-nvățăm a două mia oară:
Minunea reînvierii e în noi.
Foto repr. dozadebine.ro
Eu ma declar vinovat. Nu m-am putut gandi foarte mult la versurile tale deoarece mintea mea era ocupata cu masa aia plina din imaginea ta 😂😂.
Totusi, nu intleg 2 lucruri.
1. Ce cauta buchetul ala mic de flori printre atatea platouri….😂😂😂
2. Oamenii aia sunt cam zgarciti deoarece nu au scaune la masa 😂😂😂😂, se maninca stand in picioare…😂😂😂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
:))) e bufet suedez (parcă așa-i zicea…?)!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Daaaa, dar unde-s farfuriile si furculitele alea cu care-ti iei mancarea…😂😂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O fi vreo sufragerie en-gros, de unde pleacă spre celelalte sufragerii…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos ai spus un adevăr dureros. De mii de ani se repetă uitarea asta…
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Pariu că de mai mult de două mii…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
PS: Aoleuuuu, ce mi-as dori sa-i citesc poezia asta lui Teodosie….😂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
😂😂 așa-l cheamă acum? nici nu mai sînt la curent :))) Cît despre buchet și scaune, corect, mi-au scăpat cam multe detalii… e esența prea tare, de-aia…!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Doar tu stii ca eu sunt un mare admirator al lui Teodosie 😂😂😂.
Nu l-am vazut deloc cu masca, dar al naibi virus a fugit de el ca de dracu. 😜😜
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu știu ce-aveți cu buchetul ăla. Trebuie să se bucure și vegetarienii de sărbătoarea asta. 🙂
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Tu-ti dai seama cum e viata de vegetarian cand te uiti la o asemenea masa si tu poti manca doar garoafele ? 🤣🤣🤣
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bunica, de la care probabil mi se trage optimismul neclintit, spunea că nu-i niciodată prea târziu să-ți dai seama de greșelile tale și să ceri iertare. Așa că mă aliniez și eu alături de personajele din poezia ta și aștept să-mi vină mintea la cap. 🙂
ApreciazăApreciat de 6 persoane
Bunica ta ❤ e o bunică universală, adică înțeleaptă 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La asta, m am gandit azi, cand am aruncat mancarea. In fiecare an spun,nu, nu mai fac, reduc, dar nu anulez cat ar trebui. Nu ierti nimic😊😯
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu e vorba de iertare aici (sau nu), ci doar de o viziune proprie, întotdeauna fără țintă exactă, ci doar generală, asupra unui fapt comun… 😀❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Versuri superbe, pline de adevăr! Felicitări, Issa!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunate versuri, Issa! Iar Sticri e admiratorul lui Teodosie pentru că e al lui, acolo, la malul mării. Peste Teodosie e șef Daniel, „ÎPS”.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ahaa… acum înțeleg mult mai bine, nu mi se lega…
Mulțumesc, Ana! Pentru explicații 🙂 și, mai ales, pentru apreciere!
ApreciazăApreciază
Vreau sa vad daca anul acesta Teodosie o sa faca iar ce a facut anul trecut si anume Pastele de doua ori. 😂😂
In discursurile sale Teodosie ne numeste pe noi astia „de pe strada” care mergem la biserica „credinciosi”, exact asa se adreseaza in discursuri, am fost atent. Pt ca sunt pe blog la Issa m-am documentat si in Dex se spune asta.
„CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. ”
Daca citesc definitia acestui cuvant ma ingrozesc. De ce nu-i numeste direct creduli si obedienti 😂😂 pe acei oameni care vin la biserica sa se roage.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ești răutăcios cu ei, eu le-aș zice doar naivi 🙂
acum, că zici, mi-am adus și eu aminte circul de anul trecut cu Paștele dublu… :))) mare e grădina….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite de ce nu-mi place mie „relativitatea” din lb rom, pt ca in Dex se spune ca naiv e sinonim cu credul.
Doar obedient e bonus…
Asta-i lb. rom. 😂😂😂
PS: Tinta acestui Teodosie este sa infiinteze Mitropolia Tomisului si sa ramana in istorie cu chestia asta. Acum e doar Arhiepiscopie. Ti-am dat aceasta info pt ca sa intelegi pe viitor care-i scopul „circului” pe care-l face.
😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… De ce, e convins c-o să poată vedea din iad ce-a lăsat în urmă…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ego-ul ne-a ucis mereu mai tare ca orice altceva 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine că s-a tras cortina și pășim mai departe cu gânduri mai bune și mai multă chibzuială la mâncare. Păcat că vor urma alte scene asemănătoare, cu sărbători în care ne facem mai mult rău la trup și spirit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
vor urma, indiscutabil, nu mai am îndoieli. dar fiecare om cîștigat pe calea bunătății și chibzuinței e un pas înainte de netăgăduit. și eu cred că se întîmplă asta de fiecare dată, chiar dacă se vede atît de puțin, în ansamblu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unu la mana: poezia este. ca de obicei, foarte tare si explica foarte bine cum au ajuns sa fie vazute unele lucruri spirituale in niste mii de ani. Nu ca ar fi rau sa petreci, asta in niciun caz, iar ideal este sa o faci cand ai prilejul, care nu trebuie neaparat sa fie o sarbatoare a spiritualitatii, ci orice zi in care ti se ofera acest prilej si sa o faci cu recunostinta ca se poate.
Doi la mana, referitor la definitia de dictionar – practic, ca sa fii credincios trebuie sa cumulezi cele doua conditii, sa crezi in Dumnezeu si sa te conformezi practicilor religioase? Dar pentru cei care o indeplinesc numai pe prima, ce definitie ar fi? Hmmm?
Zi faina tuturor! ❤
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Unu: mulțumesc mult, Ana! Da, firește, sîntem iar pe aceeași lungime de undă. În plus, mi se pare foarte incorect și aspectul acela al lucrului non-stop 11 luni pe an, robotic de multe ori, în așteptarea fericirii unei luni de concediu (în cazul cel mai bun, cînd ți-o poți lua pe toată deodată și gestiona cum vrei). Nu-i corect așa și la asta mă refeream cînd am folosit cuvîntul „sclav”.
Doi: mda, lăsîndu-l pe Sticri puțin la o parte 🙂 , (eu văd doar naivi acolo unde el le spune altfel), iar ai dreptate, după mine. Dar dex-ul e făcut și el tot de oameni, la urma urmei.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
“În care nu-nvățăm a două mia oară:
Minunea reînvierii e în noi.”
♥️♥️♥️♥️♥️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
păi na, m-am cam plictisit și de habotnici, csf 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adevărate, profunde și triste versurile tale, Issa. Iar poza… Of. 😫
Io mă bucur că ce-am gătit, s-a mâncat cu tihnă și cu pace, că dacă la biserică n-am avut voie, am găsit alt loc de închinat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tihna și pacea sînt și pentru mine cheia 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană