Un drum parcă în vis – pot să spun acum, când sunt deja înapoi, acasă – la Brăila, după un premiu, recunosc, neașteptat, pentru poezie epigramatică, câștigat la concursul „Întâlnirea umoriștilor”, ediția a IV-a. Dacă neașteptat a fost în momentul primirii veștii, și mai neașteptat mi-a devenit stând două zile printre epigramiști – oameni care gândesc în versuri și aforisme și iau în râs, în sens absolut pozitiv, tot ce eu dramatizez până peste limite uneori.
A fost superb să fiu printre ei și o să mai vorbesc despre asta în timp. Dacă lumea ar fi o epigramă uriașă, aș fi cu bucurie cel mai mic punct alcătuitor al literelor acesteia. Ce lume frumoasă ar fi…
Dar să revenim în actualitate, unde, ca întotdeauna, vă prezint „dovada” aprecierii de care am avut parte și care mă onorează infinit.
Pentru conformitate, secțiunea se numește, cum am spus, poezie epigramatică – o poezie cu 3 sau 4 strofe, care să aibă sens în ansamblul ei și fiecare strofă luată în parte să fie o epigramă ca atare. Iar tema: piciorul metric.

Replică

La terasă, un amic,
Cu jobenul lui de fetru
Și alură de bunic,
Pare odă-n antic metru.

Lung întinde un picior
O duduie-n chip subtil
Și bunicul din decor
Bate-n lemn tăcut dactil.

Sfinte, ce picior divin,
Spuse el, privind boem
Spre-al femeii corp felin,
Ritmul lui e un poem.

Doamna-și regrupă ermetic
Mâini, picioare sub rochiță:
Bade, cu picioru-ți… metric
N-ai tu ritm de periniță!

Și, la final de articol, câteva poze:

Publicitate