Se dă textul:

Iiii-huuu
La portiță la Gheorghiță, Leano, fa,
La portiță la Gheorghiță, Leano, fa,
La portiță la Gheorghiță,
Se certau două mândruțe,
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la

Cea bogată-așa zicea, Leano, fa,
Cea bogată-așa zicea, Leano, fa,
Cea bogată-așa zicea:
Pe mine badea mă ia
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la

Că-mi dă tata patru boi, Leano, fa,
Că-mi dă tata patru boi, Leano, fa,
Că-mi dă tata patru boi
Și-o turmă mare de oi
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la

Cea săracă-așa zicea, Leano, fa,
Cea săracă-așa zicea, Leano, fa,
Cea săracă-așa zicea:
Pe mine badea mă ia
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la
Rrr-iu-ho-ho Uui-iu-iu

Nu dă badea gura mea, Leano, fa,
Nu dă badea gura mea, Leano, fa,
Nu dă badea gura mea
Nici pe toată turma ta,
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la
Nu dă badea ochii mei
Pe cei patru boi ai tăi
La-la-la-lai-la la-la-la-lai-la lai-lai-lai-la-la
Ai-la-la-la-la E-lai-la-la la-la-la

Și se cere, să zicem, un comentariu, că tot suntem în perioada examenelor. Primul lucru pertinent de făcut, după părerea mea, ar fi să eliminăm surplusul, ca să ajungem la substanță. Iată, deci, textul propriu-zis de lucru:

La portiță la Gheorghiță, Leano, fa,
Se certau două mândruțe.

Cea bogată-așa zicea, Leano, fa:
Pe mine badea mă ia.

Că-mi dă tata patru boi, Leano, fa:
Și-o turmă mare de oi.

Cea săracă-așa zicea, Leano, fa:
Pe mine badea mă ia.

Nu dă badea gura mea, Leano, fa,
Nici pe toată turma ta.

Nu dă badea ochii mei
Pe cei patru boi ai tăi.

Curățat de elemente redundante, textul se dezvăluie în toată nuda lui splendoare: un dialog liric ce duce cu gândul la o controversă dramatică între două fete, având la bază pe numitul Gheorghiță, în a cărui poartă se petrece acțiunea.
Timpul acțiunii rămâne nedefinit, însă observăm că personajele, care aparent sunt două, se dovedesc a fi patru: povestitorul, Leana, cea căreia, din motive neelucidate, i se adresează povestitorul și, în sfârșit, protagonistele: săraca și bogata.
Gheorghiță, deși omniprezent, lipsește cu desăvârșire din poezia-cântec, motiv pentru care, deși la prima vedere portretul său moral pare simplu, vom vedea că, în final, acesta rămâne incert.
Așadar, cele două fete pun la bătaie ce au fiecare mai de preț în cucerirea împricinatului. De-o parte avem o turmă de oi și patru boi ai familiei bogatei, reprezentată patriarhal prin tatăl acesteia. De cealaltă parte – gura și ochii săracei. Nu reiese din dialog nicio referire la familia celei din urmă, singurul mijloc de caracterizare, indirect, rămânând mândria cu care săraca, conștientă de cele două bunuri primordiale posedate, ochii și gura, le utilizează în vederea cuceririi lui Gheorghiță.
Dacă săraca se înscrie într-o gamă de personaje feminine veche deja în literatura noastră („Rea de plată”, de George Coșbuc), în povești populare sau culte autohtone („Fata moșului și fata babei”) sau universale („Cenușăreasa”), despre bogată, care, de asemenea, folosește lauda (de data aceasta materială) în argumentare, se poate spune că aparține unui șir la fel de vechi și lung de tradiții matrimoniale, ilustrate desăvârșit, de exemplu, prin Ana din „Ion”, romanul lui Liviu Rebreanu.
Finalul – recte alegerea lui Gheorghiță – nu poate fi conturat decât superficial, și anume din punctul personal de vedere al celui care citește: unui cititor bogat i se va părea firească alegerea deținătoarei de boi și oi, pe când unuia sărac – a posesoarei de gură și ochi. Remarcăm, cu această ocazie, procedura stilistică a textului: sublimarea unor trăsături prin reducerea la esența lor (turme de animale pentru bogăție și chip îmbietor pentru frumusețe) și, de asemenea, conflictul minte-rațiune la care pare supus protagonistul absent, conflict prezent în toată literatura universală. Însă pentru rezolvarea conflictului interior trebuie să luăm în calcul mai multe variante, mai ales că nu știm gradul de pragmatism sau dualitate al lui Gheorghiță. Putem, prin urmare, considera că Gheorghiță ar alege să „o ia” pe bogată, săraca devenind ori amantă, ori o ignorată care va lua calea depresiei sau alte căi. Sau că Gheorghiță va lua săraca, iar bogata, prin clanul activat al tatăl sus-amintit, se va răzbuna cumplit. Sau că, pur si simplu, Gheorghiță, despre care nu știm de ce lipsește, ar putea fi la o a treia fată, primele două alegându-se ori cu o râcă veșnică, ori, de ce nu, cu revelația solidarității feminine.
Cum povestitorul nu ne spune nimic, iar Leana este doar instrumentul pasiv prin care autorul își exprimă ideile, conflictul (și cel interior, al lui Gheorghiță, și cel exterior, dintre cele două fete) rămâne deschis, iar taina lui Gheorghiță, așa cum spunea Camil Petrescu în „Patul lui Procust”, „merge poate în cea universală (…), aşa cum (…) un afluent urmează legea fluviului”.

____________

Foto repr. Puzzle Factory

Publicitate