de Issabela Cotelin Stau într-o cameră, înconjurată de șase pereți. Stau în ea pentru că trupul meu trebuie să stea undeva, pe pământ – de fapt, chiar verbul a sta e un fel de a spune că exist într-un fel. Uneori stau cu suflet cu tot, e duminica făpturii mele. Pereții din jurul meu – […]
Pereții — MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte
Se mai întâmplă 
Faptul că dincoace e cald și pace e cel mai important. 🙂 Mi-a plăcut, Issa! Privesc diferit acum „pereții”, inclusiv pe aceia însuflețiți. ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adaptînd la realitatea zilei, acum e pace și răcoare :))
Mulțumesc, Crisule!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut tare mult!
Doar că la mine e foarte cald 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lol, și aici… aplicația de „vreme” e în flăcări de zile bune…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate, vin semne de sus!
O după amiază plăcută Issa! ❤️🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dincolo de cald și pace răzbate un calm molipsitor, o accepare necondiționată a situației. Și ăsta e condimentul necesar prezentului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Ana!
Din fericire, da, sînt și momentel de acceptare, nu ne-am descurca fără ele, cred 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut mult şi fotografia. Nu poţi vorbi mult despre pereţi fără să sugerezi măcar caii cei verzi.
Chiar, oare ne aud? Ne vorbesc, ne strâng sau sunt scut în faţa unei strânsuri mai mari?
Fain, fain!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu poți 😀 și eu m-am sesizat și am căutat poză cu ei, după cum vezi :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană