Statistică:
Anul 2022: total candidați bacalaureat 126.454, dintre care au promovat 89.054.
Interpretări:
Câmpeanu, tembel de mândru: „aceste rezultate, pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”.
Marinella Turdean, prorector Dimitrie Cantemir, universitate care nu mai organizează concurs de admitere la nicio secție: „Anul 2022 este anul în care s-au prezentat la examenul de bacalaureat cei mai puțini absolvenți de liceu din ultimele trei decenii. (…) În condițiile în care cele 53 de universități de stat civile și militare au scos la concursul de admitere peste 150.000 de locuri, dintre care bugetate 61.500, teoretic nu ar mai fi rămas niciun candidat pentru admitere în cadrul celor 30 de instituții de învățământ particular”.
Întrebare:
Dacă numai la stat (buget și taxă) sunt peste 150.000 locuri, iar absolvenți pasibili de examene de admitere – 89.054, ce se întâmplă cu restul de locuri de la stat? Dar cu facultățile private? Căci, scotocind prin absolvenții anilor trecuți, mă îndoiesc profund că ar ajunge, chiar dacă ar veni toți grămadă, la numărul prin care ar justifica existența celor „peste 150.000 locuri”.
Sursa comună a citatelor: edu.ro
P.S: Aprecierile mele acestei Universități, de care nu știam până acum decât că există, pentru luciditate și bun-simț (foto repr. e de pe site-ul acesteia).
Daca ma uit la aceste statistici si avand in vedere ca o sa vina vreo 2 ani electorali, eu cred ca o sa creasca brusc promovabilitatea in urmatorii ani deoarece raman profesorii fara obiectul muncii si ca atare se vor reduce posturile/catedrele si partidele vor pierde niste bugetari-obedienti care intotdeauna voteaza mana care-i hraneste.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și asta…
Discrepanța între locuri și posibili candidați e uriașă și nu justifică jumate din facultățile sau secțiile actuale. Dar da, și asta cu locurile de muncă e ceva – îți dai seama cîte s-au făcut peste noapte, ca să acopere oferta universitară 😦 Și presupun că nu s-au făcut pentru oricine.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mai bine tac! Cum dracu reușesc ăștia de la guvernare să ne ducă tot împotriva curentului?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu… dar ne duc flagrant și nu-i pasă nimănui.
Acum puțin timp, de ex, Universitatea București declarase public că renunță la examenul de licență, din cauza plagiaturii la ordinea zilei la noi în țară (am mai vb despre asta, cînd cu firmele care fac astfel de lucrări…). Nu știu cum a rămas pîn-la urmă. Dar n-a susținut-o sau urmat-o nimeni. Acum Universitatea asta particulară, care, din auzite, e ok, uite ce spune. Iar restul n-au nicio treabă.
Peisajul e dezolant și nu-i spune nimeni pe nume – numai toci și robe și aplauze pe net…
ApreciazăApreciază
Cred că am spus asta acum ceva timp, dar o mai spun o dată. Nu există în toată Florida atâția absolvenți de universitate câți produce România într-un singur an. Aici nu este greu să termini o facultate, ci extrem de greu. Și costisitor, dar am spus deja și nu mai repet ca baba aia uitucă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte ciudat, căci eu am înțeles, din ambele articole, că cifrele respective sînt pe țară. Mă refer la cele 150.000 de locuri la universitățile de stat, cu sau fără taxă. Cum, iată, tot din statistica oficială, sînt cam în jur de 500.000 de licențiați (plus ce-or mai fi) pe an, rezultă că uriașa diferență vine de la facultățile private…
Evoluția numărului total de studenți în ultimii ani:
2021-2022: 554.000
2020-2021: 560.500
2019-2020: 543.300
2018-2019: 533.700
2017-2018: 538.800
Deci ce să mai… no comment 🙂
ApreciazăApreciază
Okay, bine, dar eu pun așa problema: la ce ne folosesc acești posesori de diplome!? Ce fac ei concret pentru dezvoltarea țării? Sau, în cât timp își recuperează investiția în „școlarizare”? E ciudat de tot, anacronic! O diplomă este o atestare pentru „ce știi” și „ce știi să faci”. Mă opresc că o iau razna….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Problema școlii românești începe de foarte devreme. Dacă tu interzici învățătorilor să lase repetenți în clasa pregătitoare și în clasa întâia, împingând în aventura cunoașterii copii care nu au bazele pe care să-și clădească educația, ce speranțe mai poți să ai în educarea lor??
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tu zici de la catedră și ai dreptatea ta.
Dar, din bancă, mi-ai stîrnit niște amintiri horror! Auxiliarele claselor primare (0-4)… 5 la româna, 5 la mate, în nicio dimineață nu știam exact care-i trebuie, așa că le băgam copiilor pe toate în ghiozdan, „să fie”… Încă țin minte cît erau de proaste. Mai am și poze, deși am șters multe, că între timp s-au alfabetizat editurile.
Suprainformații inutile din clasa 0. Și iată unde ajung: supraofertă de locuri de studenți…
Totuși, nu pricep ceva:
– sînt 70 mii de absolvenți cu bac, dintre care nu dau toți la facultăți. Mai sînt cîțiva din anii trecuți sau care dau la a doua – deci nr. rămâne, dacă nu mai mic, tot pe-acolo
– sînt 150.000 locuri la stat (cu și fără taxă) – mult peste nr. necesar
– in toți anii trecuți, sînt aprox. 500.000 absolvenți cu studii superioare…
Noile mele întrebări:
– dacă la stat sînt 150.000 locuri, restul (350.000!!!!) provin de la privați?
– de unde, totuși, 500.000 absolvenți universitari anuali, cînd nr. celor cu bac e su 100.000 anual???
ApreciazăApreciază
Eu am luat primul meu 5 la caligrafie, în clasa a doua, dar nu mi l-a trecut în catalog. A fost o lecție pentru mine, ca să exersez mai mult. Din păcate, nici în ziua de azi nu mă pot lăuda cu un scris frumos.😀
Raportul elevi/studenți din cifrele prezentate de tine mi se pare foarte mare. Unde se formează viitorii electricieni, zugravi, chelneri, croitori?
În privința calității învățământului privat, eu am mari dubii, însă nu aș vrea să rănesc sentimentele studenților studioși( oricât de puțini ar fi ei), care urmează aceste forme de învățământ. Dar excepția confirmă regula…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O sa ma ierti ca de data asta zic pas la comentarii, dar in acest moment simt ca e prea obositor ca macar sa incerc sa gasesc un sens si o explicatie logica acestei abrambureli. 🙂 Salutari relaxate!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sigur 😀
De altfel, am mers în taină și mai departe, dar e ca pădurea, din ce înaintez, nu mai văd pe unde-am venit… Așa că momentan stau și eu 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane