Jurnalul unei dubluri

Sursa InterComFilm

Charlie’s angels, take one!

Aud țăcănitul clachetei, script supervizorul se depărtează, apoi glasul directorului de imagine:

– Motor … and… action!

Și sunt gata de prima dublă.

Sunt cea mai fericită fată din lume. Am fost aleasă, după un casting greu, să joc lângă Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska. Dublura oricăreia dintre ele, pentru orice circumstanțe neprevăzute și pentru câteva scene anume.

Pe serialul original din 1976, recunosc, nu l-am văzut. Doar parțial, secvențe. Pe cel cu Cameron Diaz, Drew Barrymore și Lucy Liu din 2000 – da, mă-ntreb dacă e cineva să nu-l știe.

Îngerii lui Charlie reprezintă pentru mine unul dintre cele mai tari branduri, pentru că a susținut puterea femeilor încă de la primul film, spunea regizoarea de acum, Elisabeth Banks, care o va interpreta pe Bosley în film.

Feminism pe linie, actrițe și regizor, implicit viziune, tot – un ideal terestru, deși multe întâmplări vor fi și-n aer. Un film de 118 min, încadrat de critici și de cinefili la acțiune, aventură, comedie. Un tânăr inginer de sistem are mari probleme și suntem chemate să-i protejăm activitatea, punându-ne, cum altfel, viețile în pericol.

Dar pân-aici cu spoilere și descrieri, acum sunt pe platoul de filmare și, până intru și eu în cadru, îmi mai derulez fără să vreau în minte secvențe din alegerea mea ca dublură.

A fost greu și am fost multe la selecție. A fost chiar o preselecție inițială, a aspectului fizic, unde am fost măsurate din cap până-n picioare și împărțite-n două părți fără drept la comentarii. Apoi partea în care eram și eu a rămas și au început probele fizice. Întrebări, ce-am făcut pân-acum în domeniu, disponibilitatea la deplasări, spiritul de echipă, rezistența la stres, probe de machiaj, alergii alimentare, exerciții – în ciuda trucajelor și a bugetului, condiția fizică e obligatorie.

Toate decorurile și instalațiile de sunet sunt montate deja prin câteva locuri bine alese din Elbphilharmonie, o sală de concerte din cartierul HafenCity din Hamburg, Germania, despre care se spune că are cea mai bună acustică din lume.

Ok, gata, acum trebuie să mă prefac că sar cu parașuta dintr-un avion din recuzită, spunând o replică înainte, care știu că va fi dublată de vocea originală, dar trebuie să mimez desăvârșit.

N-o să-mi notez în jurnal care sunt eu și în ce scene am jucat, îmi păstrez pentru mine farmecul acestor viitoare amintiri, voi trebuie să vedeți un film întreg și cursiv. Îmi consemnez doar bucuria de a apărea pe generic, la full cast.

Sursa InterComFilm

Deci… ne vedem pe 29 noiembrie 2019 în sălile de cinema din România, la premiera distribuită de InterComFilm. Vă aștept.

Articolul Jurnalul unei dubluri a fost scris pentru #SuperBlog 2019.

Sponsor, poze și informații – InterComFilm.

O poveste strict feminină

Toate femeile tinere sunt frumoase.

Femeile,

în general,

au o clipă când trec

ca un tren accelerat

prin gara frumuseții fără bătrânețe.

În rest…

(L. Avramescu)


În rest, ca să-ți păstrezi tinerețea spiritului indiferent de mersul trenurilor din gara ta îți trebuie doar mici trucuri.

De trucurile metafizice am mai vorbit și o să mai. Azi, în pragul unei toamne mai nehotărâte decât noi de multe ori, o să ne ocupăm puțin de cele fizice.

Imposibil să nu avem fiecare prin geantă, la îndemână, sau prin casă, uitat, vreun obiect care să ne binedispună când n-o fac alții.

Un accesoriu drag, care ne-aduce aminte de ceva anume. Chiar și de starea de spirit din momentul cumpărării sau primirii lui. Sau care ne place, pur și simplu.

Eu am. O eșarfă și o bentiță de la Meli Melo.

De Meli Melo, contrar obiceiului, n-o să spun prea multe, pentru că, simplu, nu cred că e cineva dintre noi care să nu-i știe. Doar ce nu știam nici eu, că povestea lor a început în 1998 cu un mic magazin în București. Drumul până la comunitatea de classy ladies de azi a fost apoi întins și drept, Meli Melo e deja un brand care definește personalități și reliefează identități.

Dintre multele piese mari, mici și mărunte avute de-a lungul timpului de la ei, mi-au rămas pe suflet două.

O eșarfă modernă, pastelată gri cu roz și cu un negru stilizat vag, toate într-o combinație de pete abstracte cu o moliciune a materialului care mă încântă uneori numai prin gândul că e a mea. Asta cu gândul, ce-i drept, funcționează vara.

Eșarfă modernă Meli Melo

Și o bentiță. Istoria bentițelor mele în general e mai lungă. A început din vremea când eram studentă și încercam să mă definesc din toate punctele de vedere. Găsindu-mi rapid un stil, au fost incluse imediat și ele în decor.

Lată la început, în genul bandanei lui Axl Rose și purtată în toate felurile și culorile, pe sub părul lung neapărat, pe deasupra lui, strângându-l, brățară la mână, pusă la gât, bentița a devenit cu anii tot mai îngustă și mai simplă. Până a ajuns de forma acestui nelipsit accesoriu pentru păr.

Bentiță împletită cu mărgeluțe Meli Melo
În mod obișnuit o uit pe undeva, la vedere, prin casă. Dar sunt momente când îmi aduc aminte brusc de ea sau o vreau neapărat, fie și, cum s-a întâmplat deja, ca să mă duc cu ea la un interviu și, evident, să o scot înainte de a apăsa pe clanță. Efectul ei rămâne chiar dacă uit să mi-o pun la loc după ce ies și, de obicei, reușesc și tot ce mi-am propus.

Nu bentița mea e magică, e doar un produs care alteia poate să nu-i spună nimic. Ci faptul că am investit în ea proiecții mentale, purtând-o mă simt ca și cum lumea e din nou a mea toată și ea, bentița, îmi spune să nu mai uit. Iar lumea simte asta.

Meritul lui Meli Melo în povestea mea e doar că am găsit-o la ei. Și că, în timp, nu s-a rupt, întins, deformat, că mai are încă toate biluțele și nu strălucește epatant.

… Sunt sigură că ați înțeles exact mesajul meu și că fiecare dintre noi avem un astfel de truc pentru momentele firești de slăbiciune feminină.

P.S. Și că e un truc despre care pot vorbi, pe unele păstrându-mi-le numai pentru mine.

Colaje personale cu foto Meli Melo.
Articolul O poveste strict feminină a fost scris pentru #Superblog 2019



O pasiune analogică într-o lume digitală

Pagina fb „Praf de stele”

Caut timp pierdut. Și Proust căuta, parcă…

… Glumeam, la mine timpul nu-i pierdut și nici nu înseamnă bani, ca în proverb, ci drumuri. Nenumărate drumuri prin oraș.

Nu m-aș mai fi gândit să-mi cumpăr un ceas, pe ultimul meu ceas de mână, pe care l-am iubit de-a dreptul, l-am pierdut într-un mod atât de misterios, că n-am mai vrut altul un timp. Iar apoi au apărut telefoanele mobile.

Dar într-o zi am rămas fără baterie de atâta vorbit la telefon. Sms-urile erau încă lux, alte opțiuni nu apăruseră, totul era limitat iar ecranul acela micuț al telefonului meu de-atunci se înnegrise brusc și m-am simțit parcă aruncată-n timpul incert al clasicei întrebări nu vă supărați, aveți, vă rog, un ceas…

Așadar, în 2009, când am înțeles că îmi trebuie o alternativă la telefonul cu posibilități restrânse, chiar dacă netul se structura bine și la noi, o firmă tocmai își deschidea metaforic porțile cu frumoase și multe variante de măsurare a timpului: WatchShop.

Mi-am luat la început, fără multe gânduri sau calcule, un ceas simplu, tineresc și sportiv ca aspect, exact ce-mi trebuia pentru a-mi arunca câte o privire grăbită din când în când pe cadranul lui. Și tic-tac-ul insesizabil a devenit ușor și repede completarea ideală a blugilor și adidașilor mei zilnici.

Casio Classic, WatchShop

Unul care seamănă leit cu acest Casio de la ceasuri damă. Nu, nu de la WatchShop a fost, dar mi-au plăcut coincidența și faptul că, într-un final, am ajuns la ei.

Nu iubesc lucrurile, iubesc oamenii, dar uneori unele obiecte îmi devin apropiate, mai ales când funcționează… ceas și nu mă dezamăgesc. În timp ne-am mai schimbat și eu și drumurile mele, așa că mi-am dorit nu altul, ci un al doilea ceas, mai casual. Să le combin, în funcție de locul unde mă aflu.

Și așa am găsit astăzi WatchShop ca fiind un mare magazin on-line de ceasuri analogice și digitale, un ghid în domeniul ofertelor tic-tac, cu branduri renumite în gama de sortimente, garanție internațională, accesorii, showroom-uri, câteva premii câștigate și, mai ales, cu toate prețurile posibile. În plus, cu specialiști care te-ajută să alegi ceasul dorit, pentru tine, pentru scopurile și împrejurările în care-l porți, sau pentru a-l da cuiva drag.

Sekonda Editions – piese gift set, WatchShop

Pentru că un ceas dăruit va fi întotdeauna un cadou elegant și niciodată un gest demodat.

Iar un ceas digital, cu toate facilitățile la care a ajuns și pe care le recunosc, nu va avea vreodată finețea unui ceas analogic.

Sekonda Dress, WatchShop

Astfel mi l-am ales pe al doilea – un strict necesar și încă un obiect foarte drag mie, la care mă uit ca la o mică bijuterie. Lângă argintul pe care îl port de obicei e ca la el acasă.

Dac-aș putea și pe al treilea…

Axcent Eccentric, WatchShop

Ca idee doar, mi-am aruncat o privire și la ceasuri bărbați, deocamdată fără un gând anume…

Articol scris pentru #SuperBlog 2019.

Sponsor și poze – WatchShop.

Sunt vedeta vieții mele

We are the answear

Sunt vedeta vieții mele, indiferent cât au mai clintit sporadic evenimentele și oamenii din încrederea în mine însămi.

Dar peste o lună voi fi o vedetă reală. Voi urca pe o scenă reală, unde voi primi un premiu real de 1000 lei și pentru acest eveniment deosebit voi ieși puțin din ținutele mele obișnuite. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vreau și pot și, ca orice femeie adevărată, îmi voi cheltui astfel în avans și suma câștigată.

… Știți reacția aceea a unei pisicuțe scăpate întâmplător pe o masă plină de obiecte…? Cum începe să caute frenetic printre ele vreun obiect pe care să-l considere demn de dat jos cu lăbuța, ca să-l plimbe apoi prin toată casa, încântată maxim…?

Așa mă plimb eu acum pe site-ul Answear, mall-ul meu virtual, unde am deja card de fidelitate și unde mai e și una dintre Black Friday. Doar că-mi lipsește frenezia, nu mă grăbesc deloc, am și timp și o idee deja formată.

Demi Moore, justjared.com/ea.md/google.com

Demi Moore. Idolul meu feminin din adolescență. Frumusețe simplă și eleganță naturală, personalitate puternică.

Și găsesc.

Găsesc, la rochii glam, fără să caut și să răsfoiesc foarte mult, două posibilități turnate parcă pe ceea ce mi-am imaginat, alegerea va fi mai grea decât tot restul operațiunii.

Prima, o rochie scurtă Guess Jeans, cu variante alb și negru, 699,90 lei, care s-ar mai preta și altor ocazii.

Answear, rochie Guess Jeans

A doua, tot o rochie, lungă, Thussardi Jeans, redusă de la 969,90 la 799,90 lei, pretabilă mai multor accesorii, dar pentru mai puține ocazii. Zâmbesc gândindu-mă că ocaziile pot să mi le creez tot eu, nu-i primul premiu din viața mea, așa că sunt destul de sigură că nici ultimul.

Answear, rochie Thussardi Jeans

Până aleg, îmi spun cât de frumos e totul câteodată și cum poți să devii peste noapte, dintr-o Janis Joplin, pe care o ador la fel de mult, răgușită și fumând prin cluburi în blue jeans, o Demi Moore demnă de un Oscar local.

Și, culmea ironiei sau poate tocmai pentru că toate se leagă cumva într-un destin unic pentru fiecare, pe ambele rochii alese de mine le cheamă și Jeans

Cineva undeva se gândește la toate și Answear la noi.

… Cât pe ce să uit, filosofând asupra unui eveniment monden, că-mi trebuie și un palton de damă în această nouă poveste, niciuna dintre gecile mele nu ar face față.

Un palton cu banii rămași, asta e o utopie în care nici eu nu mai cred. Dar îl găsesc tocmai când să renunț și să iau totul de la capăt, schimbând idei, combinații… Paltonul Answear, simplu, expresiv și universal, redus și el de la 249,90 la 159,90 lei. E perfect.

Palton Answear

Pozele, prețurile și reducerile pe care le-am expus la fiecare produs în parte sunt reale iar dorințele mele – la fel de sincere și reale.

Mai arunc o privire și pe restul site-ului Answear doar așa, de control, ca să fiu sigură că am făcut alegerile cele mai bune pentru mine, și apoi apăs pe comandă, pentru că, așa cum am spus deja, rămân vedeta vieții mele indiferent de împrejurări.

Arhivă personală

Articolul Sunt vedeta vieții mele a fost scris pentru #SuperBlog 2019. Sponsor și foto, exceptând colajul cu Demi Moore – answear.ro

O nuntă de argint la un hotel de platină

Hotărârea

Bună dimineața, în sfârșit o dimineață fără beep-uri, mă bucur și eu de ea liniștită, deși mintea-mi derulează încă fragmente cu discuțiile din ultimele zile.

Ne-am hotărât, cu câțiva prieteni și colegi de serviciu, un grup privat – cum ne spun cei de resort, să mergem câteva zile la munte în vacanța dintre semestre.

Locul

Suntem deja 30 și va fi ceva de gândit aici, deși ne lăsăm mult și pe mâna celor de la Royal Boutique Hotel, alesul nostru din tot ce-am văzut la ofertele de cazare din Poiana Brașov. Unii dintre noi au mai fost acolo și recomandarea unui prieten bun, când o ai, face mai mult decât o recenzie de pe net. Am stabilit întâi data exactă cu cei de la hotel, apoi durata, 3 zile.

Arhivă personală

Cât despre Poiană… e un loc turistic care vorbește de la sine de mult timp, a fost cel mai ușor de ales, fără controverse, vreo amintire neplăcută de oricând sau orice altceva.

Poiana Brașov e o alegere pentru orice anotimp din noi sau de afară.

Programul

Cele două zile întregi le vom umple ușor, putem schia, sigur unii dintre noi vor vrea, avem și spațiu de depozitare pentru schiuri special amenajat. Mai au saună la hotel, dintre activitățile pe care le putem face iarna. Eu, sincer, nu-s direct interesată, dar știu câțiva dintre noi care-ar fi. Iar serile le putem împărți între partide de biliard și dart.

Sau între noi, vorbind pur și simplu liberi și liniștiți, fără privirile acelea spre ceasul telefonului, că s-a terminat pauza de masă sau că trebuie să ajungem neapărat undeva.

Cazarea

Totu-i mai mult decât ok, avem camere duble, triple și suită Vintage, aceleași variante la stilul modern, apartamente. Cu duș propriu, wi-fi și alte utilități strict necesare pentru confortul nostru, nu îmi făceam griji oricum. Cum mergem în familii sau perechi, chiar nu-i o problemă.

Transportul

Mergem toți cu mașinile noastre, în combinații destul de lejere, parcare privată vom avea, doar drum liber ne trebuie. Ziua din mijlocul săptămânii în care vom pleca sper să fie de bun augur.

Petrecereasurpriză

Singura preocupare e o petreceresurpriză pentru doi dintre noi, la care ne-am gândit restul, știind că împlinesc 25 de ani de când și-au pus semnătura pe o viață împreună – o nuntă de argint.

Fiind supriză, nu putem să-i întrebăm prea multe, așa că am cumulat informații, eu despre el, cunoscându-l din copilărie, câțiva dintre noi despre ea, am adunat ce știm și intuim că le-ar plăcea pentru o seară deosebită. Pentru asta există un salon de evenimente Brașov, chiar în hotelul respectiv, ceea ce înseamnă că au experiență. Doar să le spunem cum am vrea să fie.

Meniul

… Nu vă spun nimic, decât că l-am stabilit în cele mai mici amănunte, printre primele – un meniu festiv, dar nu epatant, care mi-a activat deja simțuri în mod obișnuit cuminți.

Și tortul, evident. Aici îmi permit un spoiler, că mi-a plăcut prea mult ideea: am comandat patru figurine din marțipan cu ciocolată, ei doi și copiii, zâmbesc de-acum imaginându-mi mirarea plăcută și râsetele lor.

Băutura

La liber, sau, mai profesional spus, regim open bar, îl vom avea la pachet cu meniul – o altă facilitate îndeosebi pentru partea masculină a grupului.

Muzica

Suntem mulți prieteni vechi, chiar dacă între timp grupul s-a mai mărit, gusturile noastre sunt destul de comune, deja am în minte o listă de piese obligatorii pe lângă ce lăsăm la libera alegere a celor de la hotel. Nu ne vom complica, am stabilit deja, cu dj sau vreo ținută extravagantă și altele asemănătoare.

Hotelul are aparatură de ultimă generație, sonorizarea, spun cei care au mai fost, e perfectă, vor fi și două speach-uri sumare pe lângă muzică, nu mai multe și nu un program prea încărcat, atât cât să completeze frumos intimitatea unui eveniment privat.

Momentul culminant al petrecerii

A fost ideea unei alte prietene bune, de care nu știa nici ea și care a fost o surpriză de la copiii ei: înmânarea verighetelor de argint, așa se spune, că se schimbă cu cele de aur sau se poartă lângă ele. Verighetele și petrecerea-surpriză vor fi cadoul nostru.

În așteptare…

Cum am lăsat pe mâna managerului de la hotel toate acestea după ce am stabilit în linii mari desfășurarea serii și a celor trei zile în general, singura noastră grijă rămâne să nu încurcăm grupurile de WhatsApp pe care vorbim între noi. Căci pentru petrecerea-surpriză și costul ei în plus am făcut un grup separat, fără eroii principali ai evenimentului.

Sper să nu-mi fi scăpat ceva important sau fără de care nu se poate, organizez rar evenimente de asemenea amploare, de obicei escapadele noastre sunt mai simple, cu cazare și masă, în rest ne descurcăm. Și nici nu suntem toți de fiecare dată.

Vă las acum, după ce-am aranjat atâta excursia asta comună trebuie să mă gândesc și la bagajul personal.

Și, poate, ca-ntr-un vis nu foarte depărtat, la propria mea nuntă de argint.

Articol scris pentru #SuperBlog 2019

Sponsor și poze – Royal Boutique Hotel Poiana Brașov

Idei termoconductibile sau gânduri care țin de cald

Semi-reabilitare Olteniței, 2019

… Am râs cum nu râd mai nicicând dimineața, înainte de prima cafea, văzând titlul probei de azi.

Dar mi s-a topit râsul, și nu de căldura din casă, imediat ce-am ajuns la premiu, un premiu mare, net, fără nuanțe – inseamnă că oamenii ăștia știu ce fac.

Ok… să suflu-ntâi în palme și să deschid AC-ul setat acum pe funcția de încălzire și m-apuc de scris.

Nu știu ce cuvinte decente să găsesc pentru cum îngheț eu bianual în apartamentul meu. Toți cei fără centrală termică mă înțeleg. În fiecare primăvară și toamnă, într-un apartament de bloc obișnuit ai cărui proprietari suntem scriptic, nu faptic, situat într-un sector în care, dacă locuiam pe o bordură, probabil aveam mai multe șanse la anveloparea ei.

Stat – cetățean, un cerc vicios, ca-n poza mea cu clasele de energie.

Dar stai… ca la teleshopping-urile vechi, dacă mai există… stai, mă gândesc, frigul mă face uneori mai acidă decât e cazul, ce vină are o echipă de auditori energetici gradul 1, atestată de ministerul de resort, care îți trimite un certificat energetic pentru orice tip de clădire în 24 de ore, în schimbul unui preț imbatabil, la tine acasă, atunci când ai nevoie de el…?

Foto – avizez.ro

Nu mi-a trebuit când m-am mutat, obligativitatea acestui certificat introducându-se printr-o lege, 159, abia în 2013, care modifica una mai veche și mai permisivă. Iar azi le-aș putea utiliza serviciile doar convingându-l pe administratorul blocului că sunt cei mai potriviți să facă un audit energetic în vederea obținerii certificatului pentru anvelopare. Ceea ce nu-i greu, numai să se pună problema.

Sau mutându-mă, dar nu mi-am propus.

Au însă cui folosi. Tuturor celor ce închiriază, construiesc, renovează sau cumpără o casă, pentru că, cel puțin în ultimul caz, fără acest document azi orice contract de vânzare-cumpărare devine nul de drept.

Vă spun cu drag și de ce vorbesc așa frumos despre avizez.ro. Caut mult și de mult timp tot felul de servicii pe net. Nu am cei 20 de ani de experiență pe care-i au ei în expertize energetice, dar am destui.

Site-ul unui particular sau al unei firme este o carte de vizită virtuală. Interfața limpede și prietenoasă, specificațiile clare, legăturile interne funcționând impecabil, exprimarea concisă, prețurile vizibile, nu să scotocești după ele și, negăsindu-le, să suni ore până treci de vreun robot – toate acestea îmi spun multe despre cei cu care mă intersectez în interese și nu-i pot privi în ochi. De aceea n-o să vă plictisesc cu detalii tehnice demne de un curs de Politehnică, le găsiți, la nevoie, perfect expuse pe pagina lor web. Plus zona de acoperire, București-Ilfov-Constanța pentru termografia și termoviziunea clădirilor, audit energetic și calculul coeficientului G, toată țara – pentru certificate energetice.

Bine, o să ziceți, au angajat un IT-ist deștept, ce mare lucru. Evident, dar, ca să angajezi un it-ist deștept, trebuie să fii și tu pe măsură – o conexiune despre care aș scrie instant încă zece articole.

… Acum mai mulți ani mi-a trebuit un extras de carte funciară, apropo de serviciile on-line. Numai cât mi-am adus aminte de clădirea aia dărăpănată de pe str. 1 iunie și de cozile de-acolo, că am și tastat imediat și am găsit pe net pe cineva autorizat care făcea chestia asta în locul meu. Am riscat, era încă dubios „sistemul” respectiv la noi, și mi-am primit extrasul la ușă în două zile.

Prima oară e mai greu… am mai povestit, de altfel, tot felul de aventuri cu firme on-line de care aveam nevoie la un moment dat. Apoi a devenit obișnuință la mine iar azi acest gen de servicii nu mai e un risc, ci un strict necesar.

Sfat: nu vă obosiți cu hârtii acolo unde pot să o facă alții în locul vostru, îndreptați-vă energia acolo unde puteți obține lucruri de calitate, cum ar fi un certificat energetic clasa A, e un confort termic și financiar pentru tot restul vieții.

P.S. Să nu-ntrebați de premiu-n comentarii, că nu spun nimic. Doar tastați la nevoie avizez.ro, vi-i recomand cu căldură sufletească.

Articol scris pentru #SuperBlog 2019

SponsorEnermed Impex SRL

Un portal ideal spre o agenție de turism perfectă

Mamaia, 2016

Pentru o vacanță mini sau maxi perfectă îți trebuie, pe lângă timp și bani, și o agenție de turism perfectă; o să-mi justific afirmația mai târziu puțin.

Kilometrul 0 al unei vacanțe perfecte

Pe cont propriu sau printr-o agenție – e prima alegere în fața căreia te afli. Dacă ai ales să pleci printr-o agenție, poate chiar e mai bine s-o bifezi înaintea destinației. Cu portalul AZ-Turism, despre care o să scriu azi, obiectivul final devine doar un joc de imaginație. Este un website care include agenții de turism serioase, hoteluri, pensiuni, oferte last minute – o companie existentă în Europa din 1956, mai în vârstă decât mulți dintre noi, cei care citim acum și vrem să pornim la drum, o companie, ziceam, europeană care, de câțiva ani, activează și la noi.

Un portal ideal spre o agenție de turism perfectă

Scurtă imagine generală

Și, pentru că scriu despre ea de Halloween-ul american pe care nu-l sărbătoresc dar e simpatică conexiunea, vă mai spun ceva fain despre: aș denumi-o companie tips&tricks. Pe platforma virtuală aferentă nu numai tu, potențialul turist, alegi fără comision tot ce-ți dă prin cap. Hotelurile, pensiunile sau agențiile de turism cu care vei „lucra” au și ele, gratuit și profesional, pagina lor proprie de prezentare simplă; au și oferte cu opțiuni extra, dar asta nu mai intră în atribuțiile mele de turist momentan.

Să ne continuăm drumul.

Alegerea destinației

La această fază nu mă bag, o trec doar în revistă pentru că așa-i structura textului. N-o să vă spun eu că vara cauți un hotel pe plajă ori vreo cabană-n vârf de munte răcoros. Sau farmecul aparte al Deltei. Sau vreun obiectiv turistic de patrimoniu. Sau că iarna vrei, de obicei, la ski.

Pot să vă spun doar că am fost o singură dată în viață la mare, marea noastră, iarna, de un revelion organizat tot printr-o agenție. Masa și distracția au rămas uitate pe lângă o plimbare la trecerea dintre cei doi ani pe faleza Cazino-ului din Constanța – un frig greu, o mică furtună, valuri sparte de pietre, cu sunetul acela anume al lor și cu stropii lor reci în bătaia lunii, acoperind toate artificiile umane.

Olimp, 2018

Cazarea

Camere de hotel în toate variantele, pensiuni, cabane integrale pentru un grup mai mare, nu le mai înșir, că sună deja a reclamă, găsești ce vrei pe AZ-Turism.

… Nu pot să nu-mi aduc aminte de vechile birouri de cazare ale fiecărui loc turistic, la care ajungeai cândva cu bagajul și cu speranța că au pe undeva vreun loc liber. Sau coborâtul din tren în gările în care te-așteptau localnicii, cu ofertele lor sezoniere imbatabile pentru rucsacul unui student… La noroc, dar, recunosc, ce noroc frumos era câteodată…! Prin norocul ăsta găseai uneori o gazdă la care mergeai ani la rând și o recomandai și pietenilor. Lumea însă s-a schimbat și nu aș mai recomanda eu azi acest mod de a-ți găsi o cameră.

Brașov, 2010

Transportul

Altă alegere, pleci cum vrei și știi tu, dar, dacă n-ai timp să-ți organizezi drumul, tot pe site-ul din povestea mea ai posibilitatea planificării integrale a sejurului, deci și a transportului. Bilete de avion convenabile, închiriere de mașini sau locuri de parcare, tot ce intră în câmpul semantic al cuvântului transport.

Plus, bonus, poți beneficia de asigurare de călătorie, dacă ești interesat. Eu n-am fost, nu știu detalii, dar, dacă le vrei la pachet, sunt în pachet.

De ce agenție…?

Aici sunt subiectivă. Pentru că, din experiența mea, cu o agenție tratezi altfel orice imprevizibilitate apărută pe parcurs. Cum ar fi că o agenție serioasă nu-ți va răspunde niciodată ca un hotel oarecare și plictisit, veniți aici, că vedem noi ce cameră liberă și la ce etaj avem atunci. Sau, dacă se întâmplă să vrei să mai rămâi câteva zile, tot la o agenție găsești o privire de ansamblu a posibilităților momentane.

Probabil mai sunt și altele, sigur fiecare ne-am conturat o părere de-a lungul anilor despre agenții, hoteluri și turismul de la noi. Eu susțin doar ideea de a alege o platformă virtuală unde le găsești pe toate la un loc și unde părerea ta de după, bună sau rea, poate fi auzită mai clar.

Nu mi-a plăcut niciodată centralizarea, dar în turism are avantajele ei.

Sinaia, 2017

În loc de încheiere

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, cum scria Labiș… atunci când vă veți întoarce din vacanța de care vă va părea atât de rău că s-a terminat, sper că veți face exact același lucru ca și mine, veți recomanda AZ-Turism.

Articol scris pentru #SuperBlog 2019

Sponsor AZ-Turism România; foto 2 – portalul az-turism.ro.