de Issabela Cotelin Iubite, ai albit la tâmple, Îți pică pleoapa peste gânduri Tot ce a fost să se întâmple S-a scris în ale lumii rânduri. Iubite, își răzbate drum Rid repetat pe-al tău obraz În lunca lui îmi plimb acum O mână mângâiată de necaz. Iubite, mersul ți-e mai greu, Se pierde-n primul lui […]
Senectute
Se mai întâmplă 
De… 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… de 🙂
ApreciazăApreciază
Of…prea realist mesajul tău . Pe tema asta, parcă mi-ar plăcea să fiu mințit 🙃
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nah, acuma nu știu ce să-ți zic… 🙂
Dar sînt generoasă, eu scriu așa, general, și las omu’ să-și ia ce vrea 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Pe mine m-a impresionat poezia, cred mai degraba ca e un privilegiu sa poti imbatrani frumos langa persoana iubita. Multumesc pentru versurile pline de umanitate!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Și eu văd și cred tot că e un privilegiu…
Și îți mulțumesc pentru apreciere 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
senectute ♥️
el despre ea? el pentru ea?
cand vei avea timp, da?
♥️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
păi aia-i treaba lui, Amy, eu mi-o fac pe a mea 🙂 🧡
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cat imi plac iubirile frumoase care rezista in timp…mi-ai adus aminte de niste batranei grizonati, mergand incet diminetile prin Cismigiu
ApreciazăApreciat de 2 persoane
și mie, sunt dovezi vii că se poate 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă pentru „iubite, „- rămân valabile aceeași persoană și aceleași sentimente la toate timpurile, deja totul e în altă lumină…am prins și eu raza…mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi în poezia asta rămîn, e ideea de bază 🙂
Și eu mulțumesc, Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană