Jurnalul unei dubluri

Sursa InterComFilm

Charlie’s angels, take one!

Aud țăcănitul clachetei, script supervizorul se depărtează, apoi glasul directorului de imagine:

– Motor … and… action!

Și sunt gata de prima dublă.

Sunt cea mai fericită fată din lume. Am fost aleasă, după un casting greu, să joc lângă Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska. Dublura oricăreia dintre ele, pentru orice circumstanțe neprevăzute și pentru câteva scene anume.

Pe serialul original din 1976, recunosc, nu l-am văzut. Doar parțial, secvențe. Pe cel cu Cameron Diaz, Drew Barrymore și Lucy Liu din 2000 – da, mă-ntreb dacă e cineva să nu-l știe.

Îngerii lui Charlie reprezintă pentru mine unul dintre cele mai tari branduri, pentru că a susținut puterea femeilor încă de la primul film, spunea regizoarea de acum, Elisabeth Banks, care o va interpreta pe Bosley în film.

Feminism pe linie, actrițe și regizor, implicit viziune, tot – un ideal terestru, deși multe întâmplări vor fi și-n aer. Un film de 118 min, încadrat de critici și de cinefili la acțiune, aventură, comedie. Un tânăr inginer de sistem are mari probleme și suntem chemate să-i protejăm activitatea, punându-ne, cum altfel, viețile în pericol.

Dar pân-aici cu spoilere și descrieri, acum sunt pe platoul de filmare și, până intru și eu în cadru, îmi mai derulez fără să vreau în minte secvențe din alegerea mea ca dublură.

A fost greu și am fost multe la selecție. A fost chiar o preselecție inițială, a aspectului fizic, unde am fost măsurate din cap până-n picioare și împărțite-n două părți fără drept la comentarii. Apoi partea în care eram și eu a rămas și au început probele fizice. Întrebări, ce-am făcut pân-acum în domeniu, disponibilitatea la deplasări, spiritul de echipă, rezistența la stres, probe de machiaj, alergii alimentare, exerciții – în ciuda trucajelor și a bugetului, condiția fizică e obligatorie.

Toate decorurile și instalațiile de sunet sunt montate deja prin câteva locuri bine alese din Elbphilharmonie, o sală de concerte din cartierul HafenCity din Hamburg, Germania, despre care se spune că are cea mai bună acustică din lume.

Ok, gata, acum trebuie să mă prefac că sar cu parașuta dintr-un avion din recuzită, spunând o replică înainte, care știu că va fi dublată de vocea originală, dar trebuie să mimez desăvârșit.

N-o să-mi notez în jurnal care sunt eu și în ce scene am jucat, îmi păstrez pentru mine farmecul acestor viitoare amintiri, voi trebuie să vedeți un film întreg și cursiv. Îmi consemnez doar bucuria de a apărea pe generic, la full cast.

Sursa InterComFilm

Deci… ne vedem pe 29 noiembrie 2019 în sălile de cinema din România, la premiera distribuită de InterComFilm. Vă aștept.

Articolul Jurnalul unei dubluri a fost scris pentru #SuperBlog 2019.

Sponsor, poze și informații – InterComFilm.

Anti-reclamă la Veo (copiilor mei)

Instagram.scriitorul

Ați văzut-o azi pe Veo,
Cea cu ochii de Oreo…?

Știți pe Veo, jucăușa,
Care, dacă închizi ușa,
Pe ecran e-n casa ta
De n-ai cum scăpa de ea,

Blondă și analfabetă,
Încrezută și cochetă,
Deși pare din desene
Animate și obscene.

Ne tot amuzam în glumă
S-o votăm, că-i tare bună
Pentru validat prostia
Școlilor din România.

Însă gluma s-a-ngroșat
Și ne e viața pe blat,
Sănătatea e bolnavă,
Țara-i toată-n stare gravă.

Să ne adunăm, copii,
Să-i rugăm pe toți cei vii
Să-i dea kick, s-o bage-n spam,
Altfel spus – un vot de blam.

… Ce părere-aveți, copii?
Numai Veo să nu fii…

O poveste strict feminină

Toate femeile tinere sunt frumoase.

Femeile,

în general,

au o clipă când trec

ca un tren accelerat

prin gara frumuseții fără bătrânețe.

În rest…

(L. Avramescu)


În rest, ca să-ți păstrezi tinerețea spiritului indiferent de mersul trenurilor din gara ta îți trebuie doar mici trucuri.

De trucurile metafizice am mai vorbit și o să mai. Azi, în pragul unei toamne mai nehotărâte decât noi de multe ori, o să ne ocupăm puțin de cele fizice.

Imposibil să nu avem fiecare prin geantă, la îndemână, sau prin casă, uitat, vreun obiect care să ne binedispună când n-o fac alții.

Un accesoriu drag, care ne-aduce aminte de ceva anume. Chiar și de starea de spirit din momentul cumpărării sau primirii lui. Sau care ne place, pur și simplu.

Eu am. O eșarfă și o bentiță de la Meli Melo.

De Meli Melo, contrar obiceiului, n-o să spun prea multe, pentru că, simplu, nu cred că e cineva dintre noi care să nu-i știe. Doar ce nu știam nici eu, că povestea lor a început în 1998 cu un mic magazin în București. Drumul până la comunitatea de classy ladies de azi a fost apoi întins și drept, Meli Melo e deja un brand care definește personalități și reliefează identități.

Dintre multele piese mari, mici și mărunte avute de-a lungul timpului de la ei, mi-au rămas pe suflet două.

O eșarfă modernă, pastelată gri cu roz și cu un negru stilizat vag, toate într-o combinație de pete abstracte cu o moliciune a materialului care mă încântă uneori numai prin gândul că e a mea. Asta cu gândul, ce-i drept, funcționează vara.

Eșarfă modernă Meli Melo

Și o bentiță. Istoria bentițelor mele în general e mai lungă. A început din vremea când eram studentă și încercam să mă definesc din toate punctele de vedere. Găsindu-mi rapid un stil, au fost incluse imediat și ele în decor.

Lată la început, în genul bandanei lui Axl Rose și purtată în toate felurile și culorile, pe sub părul lung neapărat, pe deasupra lui, strângându-l, brățară la mână, pusă la gât, bentița a devenit cu anii tot mai îngustă și mai simplă. Până a ajuns de forma acestui nelipsit accesoriu pentru păr.

Bentiță împletită cu mărgeluțe Meli Melo
În mod obișnuit o uit pe undeva, la vedere, prin casă. Dar sunt momente când îmi aduc aminte brusc de ea sau o vreau neapărat, fie și, cum s-a întâmplat deja, ca să mă duc cu ea la un interviu și, evident, să o scot înainte de a apăsa pe clanță. Efectul ei rămâne chiar dacă uit să mi-o pun la loc după ce ies și, de obicei, reușesc și tot ce mi-am propus.

Nu bentița mea e magică, e doar un produs care alteia poate să nu-i spună nimic. Ci faptul că am investit în ea proiecții mentale, purtând-o mă simt ca și cum lumea e din nou a mea toată și ea, bentița, îmi spune să nu mai uit. Iar lumea simte asta.

Meritul lui Meli Melo în povestea mea e doar că am găsit-o la ei. Și că, în timp, nu s-a rupt, întins, deformat, că mai are încă toate biluțele și nu strălucește epatant.

… Sunt sigură că ați înțeles exact mesajul meu și că fiecare dintre noi avem un astfel de truc pentru momentele firești de slăbiciune feminină.

P.S. Și că e un truc despre care pot vorbi, pe unele păstrându-mi-le numai pentru mine.

Colaje personale cu foto Meli Melo.
Articolul O poveste strict feminină a fost scris pentru #Superblog 2019



O pasiune analogică într-o lume digitală

Pagina fb „Praf de stele”

Caut timp pierdut. Și Proust căuta, parcă…

… Glumeam, la mine timpul nu-i pierdut și nici nu înseamnă bani, ca în proverb, ci drumuri. Nenumărate drumuri prin oraș.

Nu m-aș mai fi gândit să-mi cumpăr un ceas, pe ultimul meu ceas de mână, pe care l-am iubit de-a dreptul, l-am pierdut într-un mod atât de misterios, că n-am mai vrut altul un timp. Iar apoi au apărut telefoanele mobile.

Dar într-o zi am rămas fără baterie de atâta vorbit la telefon. Sms-urile erau încă lux, alte opțiuni nu apăruseră, totul era limitat iar ecranul acela micuț al telefonului meu de-atunci se înnegrise brusc și m-am simțit parcă aruncată-n timpul incert al clasicei întrebări nu vă supărați, aveți, vă rog, un ceas…

Așadar, în 2009, când am înțeles că îmi trebuie o alternativă la telefonul cu posibilități restrânse, chiar dacă netul se structura bine și la noi, o firmă tocmai își deschidea metaforic porțile cu frumoase și multe variante de măsurare a timpului: WatchShop.

Mi-am luat la început, fără multe gânduri sau calcule, un ceas simplu, tineresc și sportiv ca aspect, exact ce-mi trebuia pentru a-mi arunca câte o privire grăbită din când în când pe cadranul lui. Și tic-tac-ul insesizabil a devenit ușor și repede completarea ideală a blugilor și adidașilor mei zilnici.

Casio Classic, WatchShop

Unul care seamănă leit cu acest Casio de la ceasuri damă. Nu, nu de la WatchShop a fost, dar mi-au plăcut coincidența și faptul că, într-un final, am ajuns la ei.

Nu iubesc lucrurile, iubesc oamenii, dar uneori unele obiecte îmi devin apropiate, mai ales când funcționează… ceas și nu mă dezamăgesc. În timp ne-am mai schimbat și eu și drumurile mele, așa că mi-am dorit nu altul, ci un al doilea ceas, mai casual. Să le combin, în funcție de locul unde mă aflu.

Și așa am găsit astăzi WatchShop ca fiind un mare magazin on-line de ceasuri analogice și digitale, un ghid în domeniul ofertelor tic-tac, cu branduri renumite în gama de sortimente, garanție internațională, accesorii, showroom-uri, câteva premii câștigate și, mai ales, cu toate prețurile posibile. În plus, cu specialiști care te-ajută să alegi ceasul dorit, pentru tine, pentru scopurile și împrejurările în care-l porți, sau pentru a-l da cuiva drag.

Sekonda Editions – piese gift set, WatchShop

Pentru că un ceas dăruit va fi întotdeauna un cadou elegant și niciodată un gest demodat.

Iar un ceas digital, cu toate facilitățile la care a ajuns și pe care le recunosc, nu va avea vreodată finețea unui ceas analogic.

Sekonda Dress, WatchShop

Astfel mi l-am ales pe al doilea – un strict necesar și încă un obiect foarte drag mie, la care mă uit ca la o mică bijuterie. Lângă argintul pe care îl port de obicei e ca la el acasă.

Dac-aș putea și pe al treilea…

Axcent Eccentric, WatchShop

Ca idee doar, mi-am aruncat o privire și la ceasuri bărbați, deocamdată fără un gând anume…

Articol scris pentru #SuperBlog 2019.

Sponsor și poze – WatchShop.

Sunt vedeta vieții mele

We are the answear

Sunt vedeta vieții mele, indiferent cât au mai clintit sporadic evenimentele și oamenii din încrederea în mine însămi.

Dar peste o lună voi fi o vedetă reală. Voi urca pe o scenă reală, unde voi primi un premiu real de 1000 lei și pentru acest eveniment deosebit voi ieși puțin din ținutele mele obișnuite. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vreau și pot și, ca orice femeie adevărată, îmi voi cheltui astfel în avans și suma câștigată.

… Știți reacția aceea a unei pisicuțe scăpate întâmplător pe o masă plină de obiecte…? Cum începe să caute frenetic printre ele vreun obiect pe care să-l considere demn de dat jos cu lăbuța, ca să-l plimbe apoi prin toată casa, încântată maxim…?

Așa mă plimb eu acum pe site-ul Answear, mall-ul meu virtual, unde am deja card de fidelitate și unde mai e și una dintre Black Friday. Doar că-mi lipsește frenezia, nu mă grăbesc deloc, am și timp și o idee deja formată.

Demi Moore, justjared.com/ea.md/google.com

Demi Moore. Idolul meu feminin din adolescență. Frumusețe simplă și eleganță naturală, personalitate puternică.

Și găsesc.

Găsesc, la rochii glam, fără să caut și să răsfoiesc foarte mult, două posibilități turnate parcă pe ceea ce mi-am imaginat, alegerea va fi mai grea decât tot restul operațiunii.

Prima, o rochie scurtă Guess Jeans, cu variante alb și negru, 699,90 lei, care s-ar mai preta și altor ocazii.

Answear, rochie Guess Jeans

A doua, tot o rochie, lungă, Thussardi Jeans, redusă de la 969,90 la 799,90 lei, pretabilă mai multor accesorii, dar pentru mai puține ocazii. Zâmbesc gândindu-mă că ocaziile pot să mi le creez tot eu, nu-i primul premiu din viața mea, așa că sunt destul de sigură că nici ultimul.

Answear, rochie Thussardi Jeans

Până aleg, îmi spun cât de frumos e totul câteodată și cum poți să devii peste noapte, dintr-o Janis Joplin, pe care o ador la fel de mult, răgușită și fumând prin cluburi în blue jeans, o Demi Moore demnă de un Oscar local.

Și, culmea ironiei sau poate tocmai pentru că toate se leagă cumva într-un destin unic pentru fiecare, pe ambele rochii alese de mine le cheamă și Jeans

Cineva undeva se gândește la toate și Answear la noi.

… Cât pe ce să uit, filosofând asupra unui eveniment monden, că-mi trebuie și un palton de damă în această nouă poveste, niciuna dintre gecile mele nu ar face față.

Un palton cu banii rămași, asta e o utopie în care nici eu nu mai cred. Dar îl găsesc tocmai când să renunț și să iau totul de la capăt, schimbând idei, combinații… Paltonul Answear, simplu, expresiv și universal, redus și el de la 249,90 la 159,90 lei. E perfect.

Palton Answear

Pozele, prețurile și reducerile pe care le-am expus la fiecare produs în parte sunt reale iar dorințele mele – la fel de sincere și reale.

Mai arunc o privire și pe restul site-ului Answear doar așa, de control, ca să fiu sigură că am făcut alegerile cele mai bune pentru mine, și apoi apăs pe comandă, pentru că, așa cum am spus deja, rămân vedeta vieții mele indiferent de împrejurări.

Articolul Sunt vedeta vieții mele a fost scris pentru #SuperBlog 2019. Sponsor și foto, exceptând colajul cu Demi Moore – answear.ro

Te-aș fi iubit

foto womantalk.com

Te-aș fi iubit cum numai cerul
Iubește păsările toate
În zborul lor spre infinit,
Te-aș fi iubit, dar tu ești prea departe.

Te-aș fi iubit cum numai marea
Iubește valurile toate
În drumul lor spre nesfârșit,
Te-aș fi iubit, dar tu ești prea departe.

Te-aș fi iubit cum numai dorul
Iubește gândurile toate
În pașii lor spre-un vis vrăjit,
Te-aș fi iubit, dar tu ești prea departe.

Te-aș fi iubit ca-ntr-o poveste
Cu tot ce-i rău și tot ce-i bine,
Cu tot ce ești, ce sunt, ce este,
Te-aș fi iubit, dar nu ești lângă mine.

Gânduri la drum lung

Sursa posterspy.com

A fost o cursă lungă, lungă, pe care-o alergam în prostie, sperând și resemnându-mă, fără să am habar de traseu, ori măcar de linia de sosire. Mai târziu, aproape de final, fără să știu că eram atât de aproape, am aflat. Aflasem, așadar, unde se sfârșea cursa.

Am început să număr secundele invers. Alerg gâfâind, încordată, pe ultima sută de metri. Parcă mă prăbușesc, așa mi se pare mereu, și totuși nu cad. Mai e puțin, puțin de tot.

Voi reuși să simt clipa divină când panglica albă, în văzul a mii de spectatori care nu par să mă-nțeleagă, voi reuși să simt panglica liniei de sosire rupându-se de pieptul meu?

Apoi, golită de forțe și vise, amânând bucuria, să mă prăbușesc, obosită, învingătoare? Și totuși, ca o ultimă zbatere, aș fi în stare, sunt convinsă c-aș fi, să ridic o dată brațele spre cer. Iar în primele poze pe care mi le-ar face fotoreporterii, înainte de-o cumplită sfâșiere a simțurilor, în ochii mei ar licări lumina triumfului.

Mai e puțin… Nu mai văd în jurul meu. Oare ceilalți mai aleargă? Dar dac-am rămas numai eu, dacă ceilalți au abandonat, dacă spectatorii au plecat de mult, atunci de ce mai fug ca o nebună? Spre ce?

Aș vrea să mă opresc. Nu pot. Și deodată simt că nu trebuie să pot. Simt că n-alerg de una singură, că tribunele nu sunt goale. Și mi-e ciudă atunci pe toți alergătorii din spatele meu, pentru că știu că toți gândesc la fel ca mine. Și eu, când eram în poziția a cincea, a patra, a treia, a doua, gândeam la fel.

Și mă tem de ei, mă tem de disperarea ultimei sute de metri. E una anume.

Să fiu pe locul doi… Adică să știi că mereu în fața ta e cineva. Nu, n-o să mă mai gândesc la așa ceva, îmi pierd concentrarea.

Încă puțin… Dar, dacă n-aș fi fost a doua, nu puteam fi prima. Nu se poate câștiga o cursă decât trecând prin locul doi.

Un alergător de cursă lungă știe întotdeauna că nu poate fi în fruntea celorlalți de la început până la sfârșit.

Dar locul doi mai e și siguranța că ceilalți mai sunt în cursă, atâta timp cât vezi pe cineva în fața ta. Căci pierzi secunde uitându-te în spate.

Dacă n-ar fi locurile doi și trei si restul, n-ar mai fi nici cursa…

… Crainicul a-nceput să numere invers. Îi aud ca prin vis vocea. Încerc s-o-nlătur, mă tulbură. Aud tot mai distinct răsuflări și pași în urma mea. Aș vrea, vreau frenetic să privesc în spate. Îmi adun toate forțele… N-o fac. Nu pot. Poate că mi-e teamă.

Ultimii metri. Cel din spatele meu se-apropie tot mai mult. Îl simt, îi simt disperarea. Simt nebunia ultimului atac. Panglica e-aproape, tot mai aproape, albă, perfect întinsă, dincolo de ea – mulțimea așteptând să năvălească, blitz-urile lor pregătite… Pentru mine, oare?… mai apuc să gândesc și, deodată, nu mai simt nimic.