de Issabela Cotelin Pentru ca organismul (uman) să-și revină așadar cât de cât pe o linie de plutire, buba trebuie spartă chirurgical. Epoca balsamurilor și a pansamentelor de unică folosință s-a dus irevocabil. Ar trebui, deși sună a utopie și, mai ales, ar „pica” prea mulți, ca ministerele educației, muncii și sănătății să își dea […]
Filmul unei încăierări (2) — MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte
Se mai întâmplă 
Regret că primul care-și dă cu părerea este Gică Contra care n-are copii, dar asta-i situația. 🙂 N-am știut că grădinița este obligatorie. Cu obligativitatea asta nu sunt de acord. Dar nu percep grădinița în sine drept ceva dăunător. Dimpotrivă. Evident, copilul trebuie pregătit din timp pentru marele eveniment: prima zi de grădiniță. Dacă i se explică frumos că la ora X mami vine să-l ia acasă, nu cred că mai poate fi vorba de abandon. Iar ulteriorul ”mami nu mai vreau la școală”, pe lângă faptul că s-a putea ca motivul să fie bullying-ul (cu totul altă poveste), vine din răsfăț și neexplicarea cum se cuvine a ideii că mami și tati merg la serviciu, copilul merge la școală. Cât despre ora 7:30 oră de somn național… știu și eu? Sunt o persoană matinală. Poate 7:30 n-ar mai fi așa o tragedie dacă ora de culcare ar fi 22:00 și nu 24:00. Zic și eu…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-ai distruge. Eu la 10 seara simt că mă trezesc… 😀
Cît despre școală și grădi, le vezi idilic. Poate că așa de simplu pare încă din afară, nu mai am nici o idee în sensul ăsta, dar, odată intrat în sistem, viziunea ta devine chiar mai utopică decît a mea 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai da, tu ești poetă, eu nu sunt. 🙂 Iar grădinița, orice ai zice, are avantajele ei. Ajută la socializare. Înveți chestii pe care acasă cu bunica nu le înveți. E mai ușor să te adaptezi la clasa I-a. Mi se pare super-caraghios să vezi un copil de șase ani care se agață de mami în fața școlii și urlă că nu vrea la școală. Cred că cei care au trecut prin asta la 3 ani, intră mai curajoși la ore. For the record, am mers la grădiniță de la 2 ani și 10 luni. Din propria mea dorință. I-am văzut pe verii mei că se duc la grădiniță, iar eu stăteam ca toanta acasă. Phii, ce invidie! Atâta am bătut-o pe mama la cap că, în anul următor, s-a dus la grădiniță și a întrebat dacă mă primesc și pe mine. Singurul lucru pe care a vrut să-l știe educatoarea a fost dacă mă descurc singură la toaletă. Normal că știam care ce și cum. Doar mă crescuse bunica unguroaică. Nu mișca nimeni în front. 🙂 My point is: dacă pe mine nu m-a omorât grădinița, nu-i omoară nici pe alții. Totul e să-i explici copilului din timp cât de grozav e la grădiniță. Și să nu cedezi. Copilul nu știe ce-i bine pentru el. Este obligația ta de părinte să-l îndrumi… zise Jo care n-a avut ocazia să îndrume pe nimeni. 🙂 Știu că e ușor de zis. Dar, serios, pe mine nu m-a omorât grădinița.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Pledezi degeaba, n-ai șanse cu mine :)))
Nu știu ce mai e acum grădinița, ce-i drept. Am știut acum zece ani, cînd nici nu văzusem cum arată înăuntru și mi s-au cerut 200 de lei din vacanța dinainte primului an, pentru „amenajare”. Cînd am zis că dau, dar numai după ce văd sala și pe „doamna”, au schimbat macazul și-au zis că au greșit lista, eram pe alta 😀 Și multe alte aventuri, care așteaptă și ele lumina tiparului 🙂
Tu… ești cam spartană de fel, bag de seamă… 🙂
ApreciazăApreciază
Jo! Îmi ești dragă foarte, știai? Dar lasă reformele Issei așa cum le-a gândit ea, că mie unuia, îmi sună foarte bine. Consideră-te pe tine o excepție care confirmă regula, dar copiilor nu le este drag să fie ținuți în bănci din primele ore ale dimineții și chiar vieții în sine. Ionel Teodoreanu însuși, mai ții minte, se plângea de întreruperea copilăriei prin această obligativitate școlară. Mi-a fost drag să știu, să învăț, dar multe cunoștințe trebuie să recunosc că le-am dobândit prin lecturi particulare și într-un mod cât se poate de autodidact. M-am chinuit mai apoi în zadar să le explic copiilor mei că școala este un drept câștigat și să se bucure că trăiesc într-o perioadă istorică în care le este garantată învățătura de carte, etc. Lozincă din comunism. Nu puteam fi credibil, odată ce știam, tatăl meu îmi povestise, că și pe vremea sa, boierii locali se ocupau de copiii mai „răsăriți” și le dădeau burse ca să învețe. Cine se remarca, putea fi trimis chiar și în străinătate. Dar școala trebuie să fie cu adevărat un motiv de bucurie. Să mergi de drag și să îți pară rău când te întorci de acolo. Se întâmplă din păcate numai invers.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Condei, mulțumesc ❤💚💚❤
Bineînțeles că nici la ai mei n-a ținut nici un „text” din ăsta 😀
Și că, fără drag de ceva, nu iese nimic. Dacă dragoste nu e….
ApreciazăApreciază
Mă lupt în idei cu poeți. Adică cu morile de vânt. Dar din luptele astea, însă, se nasc ideile bune. Uite o frază pe care ați putea s-o spuneți mimozelor contemporane care refuză să meargă la școală, că-i mai bine acasă să joace minecraft pe tabletă: faci un efort acum, te scoli la 6:30, mergi la școală, înveți, iar apoi îți alegi o meserie care-ți permite să te scoli la ora 9:00. Dar pentru asta trebuie să înveți. Măturătorii se trezesc la 5 dimineața. Nu știu ce copilărie a avut Ionel Teodoreanu, probabil se urca în copaci, în loc să-și strice ochii cu tableta, dar fără îndoială școala i-a prins bine. Poate nici n-am fi auzit de el dacă era lăsat de capul lui. Sau poate da, la un moment dat învăța el să scrie. 🙂 Anyway, bucuria de grădiniță este ereditară. Mai zilele astea am văzut-o din autobuz, la ora 8:00, pe stră-nepoțica mea care mergea în pas vioi la grădiniță, alături de maică-sa (nepoata mea de la verișoara). În septembrie am întrebat cum a fost prima zi de grădiniță. A plâns? A dat de ceasul morții că nu vrea la grădiniță etc? Nici gând! Cum a făcut cunoștință cu educatoarea a și îmbrățișat-o. Eu mi-am îmbrățișat educatoarea la despărțire, când urma să merg la școală. Deci asistăm la o evoluție. 😀 Asta una la mână. Despre ideile Issei legate de școală n-am o părere proastă, dimpotrivă. M-am luat de ea pentru că a pomenit de franceză. Dacă înfiera matematica aș fi fost prima în fruntea gloatei care scandează: Jos cu matematica! 🙂 Eu însămi am suferit de pe urma orelor de tehnologie, rezistența materialelor etc. Când mă gândesc acum câte cărți aș fi putut citi în locul orelor ălora…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lol, Jo, cu plecăciune iertare, dar textul cu „ai carte, ai parte” nici de adulți nu mai e crezut, în urma realității stringente, să fim serioși… 😉
ApreciazăApreciază
Am zis că-mi ești dragă, acum să mă și explic, nu? Uite de-aia! 🙂 Că ești, așa cum ești. Diferită evident, dar minunată ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Condei, iau ca pentru mine comentariul 😀😀❤❤
ApreciazăApreciază
Păi chiar să-l iei, că și tu îmi ești dragă, Issa! 🙂 Numai că noi nu părem a ne deosebi prea mult. Eu cel puțin, înțelesesem acest lucru încă de când îți citisem „Ehmeya”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Thanks! Sigur că în fiecare carte, chiar dacă încerc să nu mă repet sau să nu repet povestea, strecor și idei proprii în unele personaje, altfel care-ar fi rostul? Autorul întotdeauna vrea să spună ceva 🙂
ApreciazăApreciază
De dragul prietenilor, amicilor, vecinilor, popoarelor care au copii mici, votez cu două mâini partea cu locul de muncă şi banii. Să dispară prima dată asta şi pe urmă va dispărea disperarea părintelui care aude brusc de o grevă, un liber hodoronc-tronc, o vacanţă aruncată în scârbă, şi constată că n-are ce face cu copilul şi concediu nu mai poate lua şi parcă nici neplătit n-are vrea, că vine rata la bancă, vine factura de curent, vine copilul şi cere mâncare şi haine şi jucării.
Despre grădi şi şcoală nu zic, periculos. Nu la tine, general vorbind. Îmi păzesc… ăăă spiritul de muşcături. Că mi-e jenă să scriu fund.
Deci nu de tine mi-e, dar comentariile rămân în eter şi cine ştie ce mămikă cu patos vede şi mă prinde nepregătită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀😀 no problem! Las-că zic eu, că am trecut prin ele și am văzut ce-i pe-acolo și cu ce se mănâncă. Oricum am fost mereu paria printre mămikile care urlau la ședințe „dați, doamnă, în copil, să-nvețe carte” sau „dați-i teme cu carul, că și-așa n-are ce face acasă”. Prima-prima oară am crezut că-i la mișto, dar mi-a ieșit mișto-ul pe nas 😁
Evident că ar dispărea multe, începînd de la ideea de baby-sitting național. Și cîte s-ar schimba… 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt și mămiki din astea? Mie de celelalte, de la ailaltă extremă, mi-e frică.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Personal am întîlnit mai puține d-astealalte, doar într-un singur loc. Dar n-am nici o îndoială asupra existenței lor. Și orice extremă tot extremă e.
Frică nu-mi e. Însă mă simt atît de stingheră printre…! Tocmai de asta am ales, în cele din urmă, să tac verbal și să vorbesc doar în scris 🙂
ApreciazăApreciază
da, “nu mai vreau la scoala” e inceputul tuturor inceputurilor! cel mai mare si chinuitor of.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine știe cunoaște…
Un refren trist, repetat și neauzit de nimeni 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu cred că sunt elevi care și în clasa a XII-a spun că nu mai vor la școală. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
o, da! spusul asta cred ca niciodata nu se sfarseste! 😂 caci nici eu nu mai vreau la scoala! 😂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În veci nu uit plînsul de după bac. Și-o spun, indiferent cît m-aș repeta. Plîns real, cu lacrimi de fericire (și de crocodil) c-am scăpat de mate pe viață. Organic am urît tablele pline cu integrale 🙄😀😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie mi-au lipsit. După admitere încă mai rezolvam probleme. M-am liniștit în armată. Acolo nu mai aveai voie să gândești…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu că sună horror ultima parte și că așa era…, dar tot am rîs nițel 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă gândesc că pentru cineva care a avut oroare de matematică, trebuie să fie hilar. Dar, eram atât de „intrat în priză” încât mi-a trebuit un șoc puternic să mă eliberez!😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mno, mă rog, ia și tu ideea, dacă era Sticri pe-aici ar fi zis că el a plîns de fericire c-a scăpat de schemele gramaticale 🤣🤣 Fiecare cu ce-l doare… :))
ApreciazăApreciază
🤣🤣😋
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit tot articolul e dincolo. M-ai făcut praf! Bine, din mai multe puncte de vedere -cu unele dintre ele fiind complet de acord – dar la faza cu desenul şi muzica sper că ai vrut să le prezinţi ca opţionale, nu scoase definitiv din programă, fiindcă numai la astea şi la limbi străine am fost în top, restul fiind o medie monotonă în jurul lui cinci. 🙂
Despre desfiinţarea banilor – şi mai precis a ideii de vînzare/cumpărare – am gîndit şi vorbit de mulţi ani, dar am constatat fără uimire că marea majoritate a oamenilor nici măcar nu pot înţelege conceptul, darămite să-l şi aplice corect. Nu că ar exista vreo umbră de şansă ca asta să se întîmple în realitate avînd în vedere cine conduce lumea: lăcomia de proprietăţi şi putere.
Pff, parcă mi-ai fi citit gîndurile cu tot ce ai zis. Dacă le-aş fi zis eu sigur aş fi ajuns în cămaşă cu mîneci lungi încheiate la spate. 😆
ApreciazăApreciază
Nuu, clar că nu fără ele. Dar, și mai clar, opționale adevărate, pt că toate opționalele de acum sînt obligatorii și nu le alege copilul, nici măcar părintele, ci școala, în funcție de nr. de ore de catedră pe care le au unii de completat.
Ex: la iu-meu, mate/info, au o oră de desen/muzică pe săptămînă, cls. 9, și le fac alternativ. Prima dată a fost muzica și profa le-a zis să stea liniștiți, că cel de desen de regulă le dă drumu’ acasă, fiind ultima oră. Copiii ce-au făcut, auzind asta…? Au plecat singuri acasă, toată clasa, cînd a venit rîndul desenului 😀 Supărări, chestii, mă rog, s-a aplanat… Dar nimeni, din 28 de copii, nu e interesat. Nici unul. Atunci care-i rostul? Cînd alții chiar ar vrea mai multe ore sau în alte condiții. Am o nepoată la Enescu. E terorizată de chimie – nu-i ajunge ei, oare, o oră de științe exacte cumulate, cît pentru cultura aia generală pe care n-o mai are nimeni? Franceza (cu regret pt pasionați…) nu place nimănui din cîți copii știu eu. Dar stăm cu 2 ore obligatorii pe săptămînă pînă terminăm 12 clase. Etc., că e prea mult de spus 🙂 Treaba e că, dacă copiii ar alege ce-i interesează, lumea adulților ar fi făcută praf – asta da distopie!
Cu trocul… 😁 e utopia mea favorită și nici nu e prea complicat. Tot cu copiii vorbeam, că n-au priceput în primă fază, și am dezvoltat chiar sistemul. Ce faci tu, cu scrisul tău, c-ai muri de foame, mi-au zis. Din contra, zic, abia atunci aș trăi din ce fac. E stupid de simplu. Dacă eu asta știu să fac el mai bine, s-ar găsi cu siguranță destui care ar vrea să scrie diverse, inclusiv memorii, și, în schimbul scrisului meu, mi-ar da un troc de mîncare sau o haină. Sigur, pentru asta ar trebui ca toată lumea să fie onestă și să facă ce știe cel mai bine – deci toți ăștia de-s mari „scriitori” acum să se reprofileze. De unde-ar avea, deci, ingredientele să facă mîncarea aia, din care să mai și dea? Tot din ce face fiecare. Imposibil să nu se priceapă fiecare la ceva anume. Nu știu exact cum ar fi cu lumina și apa, dar cred că s-ar găsi o mînă de oameni pricepuți, să le susțină cumva în continuare. Fără să mai spargem munți și să deviem rîuri, dar și fără Therme și Louis Vuitton și alte prostii crase. Pare o luptă pentru existență la prima vedere, dar eu cred că abia atunci artele și meseriile ar înflori cu adevărat și ar fi apreciate. Bineînțeles, am porni de la premisa că fiecare are o bucată de pămînt și un acoperiș – slavă Domnului, că e de unde, dacă recalibrăm nițel spațiile actuale…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hehe, ai ascuns pe acolo printre cuvinte unul mare şi totuşi aproape inexistent în realitate: onestitate. Păi ce ar avea de dat la schimb ăia de ştiu doar să molfăie minciuni şi să ni le scuipe-n cap ca pe cojile de seminţe? În primul rînd că ăia sînt învăţaţi cu luxul şi puterea asupra maselor, cum ar renunţa ei vreodată la astea ca să devină brusc nişte „oameni din popor”? Şi apoi or să fie destul de mulţi care, văzuţi cu libertatea la nas or să se întindă-n pat cu ochii-n teveu şi-or să facă fix nimic pînă i-o plesni foamea, şi apoi or să treacă la ce ştiu mai bine: să ia fără voie şi fără să dea nimic la schimb – decît poate pumni şi şuturi.
Cu copiii e extrem e delicat fiindcă ei nu ştiu nici cum merge lumea cu adevărat şi nici ce se aşteaptă de la ei. Peste asta, nu există infrastructura necesară pentru testarea repetată a capacităţilor reale, a înclinaţiilor şi a eventualelor defecte; astea rămîn cumva în grija părinţilor/tutorilor şi de cele mai multe ori sînt ignorate din varii motive. Gusturile şi înclinaţiile se schimbă cu vîrsta chiar dacă sînt cultivate. Apoi cum garantăm că se vor găsi (în timp util) operatorii necesari pentru diverse sarcini care nu prea intră nici la pasiuni nici la înclinaţii? Sigur că am putea să creăm „roboţi” pentru astea, dar la un moment dat or să sară cu pretenţii cei din grupul apărătorilor drepturilor roboţilor, sau mai bine zis ale Inteligenţei Artificiale.
Sigur că ar fi mult mai complicat de atît dar nu vreau să mă întind.
ApreciazăApreciază
O, da, ambele subiecte sînt teme bune de romane întregi!
Dar, foarte pe scurt de data asta, în viziunea mea cu lumea care va trăi din trocul cu abilități, cei de care zici tu ar trebui să se elimine de la sine… (în cazul în care nu ar fi atît de mulți, încît să-i ucidă pe restul, ca să le ia totul…)!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă se apucă lumea să scrie despre eliminarea banilor o să ajungem la un 451 Fahrenheit mintenaş. 😉
Incapabilii, prin şiretenie, au ajuns să preia controlul lumii. Pare paradoxal dar nu e. De vină e natura umană.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu cred că m-ar mai mira ceva.
Și așa e și după mine cu natura umană. Din păcate. Poate chiar nu mai revenim p-aci, dacă ispășim… ca lumea 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ştiu dacă îţi dai cu adevărat seama în ce fel de societate trăim la momentul ăsta. Teatrul perfid al „gripei ucigaşe” a deschis larg porţile instaurării unei dictaturi teroriste globale cum nu a existat vreodată. Atît virtualul cît şi realul sînt monitorizate şi cenzurate la sînge. Dacă vorba ameninţă să devină faptă împotriva orînduirii deja stabilite (de „ei”, nu de noi, că doar e… „democraţie”, nu?) acei „ei” au la dispoziţie variate măsuri „legale” pentru a elimina problema sau a o întoarce în favoarea lor – după necesitate. Eu unul nu mai am de mult valenţe de Don Quijote, abia de mai scîncesc uneori firav, precum un căţel visînd la cine-ştie-ce lucruri mari.
Cît despre speranţele de „mîntuire divină” sau chestii de gen… Baliverne. Indiferent dacă au sau nu vreo bază reală, nimic nu are importanţă atîta vreme cît nu ne putem aminti ce a fost ca să avem apoi satisfacţia „ispăşirii” sau cel puţin o experienţă solidă de „aşa da” şi „aşa nu” care să ne ghideze viitorul. Clean slate? Anything goes!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și pe mine m-au învins destule mori de vînt, că de-aia mă refugiez în filosofii personale. Dar cam degeaba. Cînd cred c-am prins ceva de picior (ref. la „așa da”, „așa nu”), nu că-mi scapă, dar, ca un făcut, îmi dau seama că nu asta căutam. Sau nu e piciorul cui trebuie 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se schimbă paradigme „pe bandă rulantă” mai nou, iar noi cei care am adunat deja prea multă experienţă de viaţă – ca să nu zic c-am îmbătrînit, unii de geaba (ca mine 😀 ) – nu prea mai facem faţă la schimbările astea în cascadă. Că unele – sau majoritatea – sînt aberaţii din punctul de vedere al fostei normalităţi general acceptate cîndva, asta nici nu trebuie s-o mai spun. Ca atare nu-i de mirare că în lentoarea noastră de a ne adapta „noului” ne trezim deja depăşiţi de „noul nou”.
Lumea actuală e un balamuc, iar cel mai nebun dintre toţi e… directorul spitalului de nebuni. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Paradoxal (sau nu) e doar că toți au simțit așa la un moment dat. Cel puțin de la Platon încoa 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E foarte posibil, nu cred că-şi poate aroga cineva din prezent meritele pentru inventarea tacticii de schimbare a schimbării de dragul schimbării. Odată e e verificată şi merge apoi va fi repetată ad infinitum. Poate singura diferenţă, dacă este, ar fi aceea că odată cu progresul în toate domeniile am început şi noi să ne punem din ce în ce mai multe întrebări şi să le luăm afacerile la puricat. Ceea ce desigur nu le convine, că odată ce-ai dat perdeaua la o parte şi vezi „vrăjitorul” în toată „splendoarea” lui deja începi să pui la îndoială totul. Şi pentru ei e grav, că-şi pierd puterea. Aşa că tot schimbă şi tot schimbă ca să ne ţină ocupaţi, să n-avem timp de gîndit şi de pus întrebări. 😉
ApreciazăApreciază
Franceza (cu regret pt pasionați…) nu place nimănui din cîți copii știu eu. Am încheiat citatul. Cea mai bună dovadă că ăștia micii habar n-au pe ce lume se află. Cum să-i lași să decidă singuri ce opționale vor? În clasele primare îmi plăcea franceza, dar nu-mi plăcea profa de franceză. Ca atare, a naiba pielea pe mine, n-am învățat franceza. Aveam note bune, dar asta pentru că mă orientam. Dacă mă luai la bani mărunți nota nu se justifica neam. Culmea e că peste ani am reîntâlnit-o pe profa de franceză și a fost super-drăguță cu mine de m-am întrebat ce-o fi fost în mintea mea de am judecat-o atât de aspru și mi-am făcut mie însămi rău neînvățând limba franceză. Și de ce, mă rog, nu le place copiilor franceza? Preferă rusa să învețe chirilice? Preferă chineza? Aaaah, pune-i să învețe maghiară – din câte am auzit, una din cele mai grele limbi de pe glob. Să vezi ce drag vor prinde de franceză. 🙂
ApreciazăApreciază
Of, Jo, vorba ta, adresată mie deunăzi. De unde să știu eu de ce nu le place? E, pur și simplu, fapt. Dacă găsești unu pe clasă pasionat de franceză, cu indulgență. Te-ai gîndit însă vreodată că și treaba asta cu limbile străine e tot o… înclinație? Că așa s-ar explica perfect de ce unii continuă pe linia asta pînă la adînci bătrîneți, iar alții uită și cum sună după ce-au scăpat de ea, oricare ar fi limba aceea. De ce unii, puțini, le aprofundează pînă-n rărunchi, poate devin chiar lingviști, în timp ce restul dau din umeri și trec la peștele prin apă pe la orele obligatorii?
Engleza e altă poveste și întreabă copiii de unde-o știu așa bine azi 😁 de la ore cumva sau de pe gadgeturi?
Evident, ca să previn…, și matematica e o înclinație. Și bio. Și toate celelalte. De aceea merg atît de prost în școală, pentru că ei nu le fac ca materii generale, din care s aibă o idee și să-și aleagă o orientare, un drum, ci le fac efectiv academic la nivel de ciclu gimnazial. Rezultatul e vizibil, însă noi schimbăm module (care, Doamne-ajută, sper să rămînă, că e singurul lucru bun de 30 de ani încoa).
ApreciazăApreciază
Și eu fac parte din persoanele matinale, ca Papa de la Roma, așa că aș da deșteptarea tot pe la ora 6. S-a dovedit că orele dimineții sunt cele mai productive (între 8 și 12). Trocul ăla sunt curios cum ar funcționa. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi susțin ideea cu orele în continuare, spunîndu-ți că s-a dovedit și că fiecare are un ceas/ritm biologic propriu 😀 Tu chiar n-ai văzut pe nimeni incapabil de reacții la primele ore, în ciuda tuturor cafelelor din lume? 🙂 Eu, pînă pe la prînz cel puțin, funcționez pe avarii :)))
Cît despre funcționalitatea trocului, vorbii mai jos cu Dragoș, dacă ai timp să citești, că e mult de reluat. Deși poate ar fi interesant, prin alte articole , dacă mai pare și altora o idee 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De fapt s-a stabilit că suntem împărțiți, după bioritm, în două mari categorii: matinali și noctambuli. Tu, Petru, ca și Jo, sunteți niște fericiți, pentru că sunteți adaptați zilei. Aveți randamentul maxim dimineața și ca atare, beneficiați de rostul activităților așa cum sunt ele programate oriunde. Ce te faci însă cu mine? Acum și aici, am aflat că și Issa e astfel. Mie îmi plac răsăriturile (le admir când sunt în concediu și mă pot odihni mai târziu 🙂 ), da, însă nu sunt eu însumi până hăt, încolo. Dar și la ora 22.00, când alții cască sau dorm demult, eu mă aflu în parametrii mei optimi. Și m-aș culca abia după ora 3.00, chiar și atunci cam neconvins. Îți închipui ce chin e pentru unii ca noi, care trebuie să ne conformăm regulilor stabilite de unii ca voi? Nu zic că e normal astfel, zic numai că trebuie să fim înțeleși și îngăduiți, că reprezentăm și noi până la urmă, o categorie de oameni.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Costin, mă poţi adăuga şi pe mine pe lista „diferiţilor”. Păi uite, abia m-am trezit din somn de vreo juma’ de oră şi îmi beau prima cafea a zilei acum la unu jumate trecute noaptea. 🙂
De fapt, la mine problema e mai complicată, fiindcă ziua rareori are 24 de ore ca la oamenii „normali” (s-a ales prafu’ de înţelesu’ cuvîntului ăstuia!); uneori are 12-14 ore, alteori are 30 de ore sau mai mult, în funcţie de… naiba-ştie-ce. Să mă pui pe mine la program?! Dă-mi funie şi săpun, c-o rezolvăm mai repede. 😆
Îmi aduc aminte unul din anii de liceu din treapta a doua cînd făceam naveta din Ploieşti la Cîmpina cu trenul. Aveam ore dimineaţa, nu mai ştiu exact la cît începea programul dar ştiu că „trenul de opt” îmi „fura” o oră sau două, aşa că trebuia să-l prind pe cel de 5:20. Pentru asta mă trezeam cam la patru jumate şi nu prea făceam mare lucru apoi, că aveam de prins şi un autobuz – traseul 4 – care să mă ducă la gară şi care nu avea un orar tocmai fix, başca era una dintre cursele rare, „speciale”.
În vremea asta ai mei încă mai dormeau, abia la şase ieşeau pe poartă să meargă la serviciu, şi ei cu autospeciala lor care-i ducea la Tîrgşor (da, acolo unde-i „cazată” tanti blonda).
La întoarcere nici nu mai ştiu la ce oră era tren, cred că pe la ora 15, aşa că ajungeam acasă cam la ora cînd reveneau şi ai mei de la serviciu, adică în jur de ora 16. Mai era un tren pe la 12 şi ceva, da’ pe ăla îl prindeam rareori, doar atunci cînd nu se făcea ultima oră şi ne dădea drumul mai devreme.
Perioada aia a avut unele mici avantaje, ca să spun aşa, dar a fost cruntă per ansamblu. Tot ce am învăţat acolo şi atunci a fost… să cînt la chitară – mulţumită unui coleg de clasă, Doru Neagu – şi să urăsc Autoritatea în toate formele ei. Hm, se pare că şcoala n-a fost total inutilă, pînă la urmă… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragoș, astea-s poveștile (cea cu 4 dimineața…) în care lamentările mele obișnuite se cam opresc pe loc, încremenite mai ca-n poziția de drepți… Nici nu vreau să-mi imaginez…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Omeneşte ar fi să nu minimalizăm suferinţele şi amintirile dureroase ale celorlalţi pentru simplu fapt că ale noastre proprii par a fi „mai” grele. Întotdeauna par aşa, doar că fiecare în parte ştie mai bine cît de mult îl afectează ceva anume şi cît poate duce pînă să clacheze. Din păcate, empatia e din ce în ce mai slabă, mai rară, fiindcă nu mai sîntem o comunitate ci doar o adunătură de indivizi, fiecare cu propriul egoism. Ăsta e şi motivul pentru care putem fi manevraţi atît de uşor, dar asta e o altă discuţie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am decît să-ți dau dreptate. În toate 🙂
Mai ales în ultima…Cum naiba să iasă ceva, dacă sîntem atît de zgîrciți cu binele comun? Am tot vorbit de școli. Fiecare urlă de problema lui, indiferent total la a altuia. Și-a rezolvat-o… pa. După el potopul. Și nu numai. Dar acolo văd eu cel mai bine ansamblul și individul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţam fain, dreptatea o dau şi eu mai departe cui o merită, că nu-s egoist. 🙂
Societatea umană e efectiv lobotomizată, ca să spun aşa. Dacă recapitulez măsurile aberante luate în perioada blestemată, cu copiii separaţi în cuşti de plastic sau afară în „pătrăţele” lăbărţate, şi adulţii la fel – culoare de trecere îngrădite, distanţare „socială” – de ce crezi că i s-a spus exact aşa, socială, şi nu altfel?! – nu pot trage altă concluzie.
ApreciazăApreciază
Condei, am văzut de curînd într-o carte că ar fi, de fapt, patru bioritmuri, nu două… Că pe-ăla de-i cel mai activ la 12.00 nu-l poți face nici matinal, nici nocturn. Dar… degeaba, atîta timp cît lumea asta funcționează pe un singur ritm, iar chestia cu programul de lucru de 8 ore, 8-16, e cel mai mare bullshit ever. Sclavie modernă și atît.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă faci o campanie „7:30 – oră de somn național”, eu voi fi cel mai înfocat susținător al tău!😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne, dar chiar mă disperă!! Pînă și-n comunism intram la 8…!!!
Aș face o petiție, dar nu știu ce să fac cu ea după.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am fost sigură că am comentat. Și da, există 2 (două) locuri unde s-a putut comenta! Eram derutată doar! 🤔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, ne-am comentat pe undeva 😀, țin și eu minte ❤❤
ApreciazăApreciază