People, dragă people, luați de vă minunați de ai noștri confrați…

Scuze, dar îmi găsesc greu cuvintele. Unele (sau unii) peste care dau din întîmplare (să-l văd pe-ăla care-mi găsește rostul aici…!) sînt atît de abjecți, încît am senzația de murdărire fizică numai gîndindu-mă și de risipă de energie scriind. Însă sînt printre noi – e un adevăr. Din cîte părți se poate vedea și adevărul acesta vor dovedi cele cîteva comentarii ale unor femei (femei, da) de pe facebook, care m-au tulburat metafizic (ca să nu zic îngrețoșat) mai mult decît gurul cu pricina.

Așadar, dumnealui e un guru sau coach sau maestru, îndrumător, ce-o fi, care și-a construit un sistem de valori propriu extrem de defectuos moral, din punctul meu de vedere. Are pagină de fb, ține cursuri și a scris pînă acum 6 cărți. Îl cheamă Marius Ghidel și risc a-i face reclamă – deși sînt sigură că aici, pe wp, nu am cui. Eu l-am remarcat din greșeală, văzînd niște distribuiri pe profilul meu ale unor conturi dubioase – pornind pe firul pe care nu-l mai despic aici, mi-am dat seama că sînt cîteva conturi false, de pe care își dă share singur ș.a.m.d. Dacă și femeile din comentariu sînt sau nu (i)reale, nu mai știu, dar nu mai contează. Important e că așa ceva există printre noi bine-merci.

Dar, trecînd peste mizilicul dezacordului din fotografia reprezentativă, să lăsăm faptele să vorbească: deci, în continuare, cîteva dintre gîndurile marelui maestru și cîteva dintre comentariile feminine – atîta cît m-a ținut spiritul să văd.