O mini-serie excelentă, construiă pe o dramă, cu vagi trimiteri spre umor negru (firește) englezesc.
Drama este dispariția unei mame cu doi copii dintr-o parcare. Copiii sunt găsiți pe rînd, iar mama spre sfîrșit, cînd dispariția devine crimă. Este scheletul principal al filmului și dau fără rețineri aceste spoilere, deoarece criminalul, care e aflat în ultimul episod, are atît de puțină importanță, încît nu exagerez deloc spunînd că l-am uitat.
În schimb, m-au marcat multe personaje. Nu există protagonist aici. E fiecare, pe rînd, cînd vine vorba despre el. Sau, dacă vreți, personajul principal este povestea care iese din fiecare în parte atunci cînd un eveniment major îi perturbă viața aparentă din cadrul societății de care aparține. Mai mult, psihopații reali din film, la mii de mile de insipidul criminal real, sînt ziariștii – referitor la asta, m-a tulburat mult o scenă anume, cu un astfel de ziarist avid de orice stire prime-time. N-o mai zic, pe asta vă las să o descoperiți singuri, eventual să comentăm după.
M-au pus pe gînduri multe. În special acel clasic „n-ar face asta, îl/o cunosc ca pe mine însămi”, care de fiecare dată se dovedește a nu fi așa, este foarte bine pus în scenă. Micile întîmplări casnice cotidiene, pe fundalul marelui eveniment, fac totul, iar actorii sînt, fără excepții, de notă maximă – mai ales o salvatoare care începuse să mă irite numai cînd apărea, pînă să mai apuce să facă sau zică ceva.
Singurul lucru neinspirat la film mi se pare titlul lui: nu e nici semnificativ (semnificația originală, cum că ar fi cinci zile-cheie dintr-o anchetă mult mai lungă, se pierde la vizionare) și nici inspirat (de la primul search ești redirecționat către altul, „Cinci zile dintr-o vară”, mai vechi și mai cunoscut). Ultima fază, de altfel, am constatat-o la foarte mulți autori contemporani de cărți și chiar am pățit-o și eu, cu „Câmpul cu narcise”, unde google duce pe toată lumea în Poiana Narciselor…
Am spus singurul – dar mai are un „cusur”: că e pe HBO, platformă pe care trebuie să-ți notezi băbește la ce minut ai rămas, dacă vrei să-l reiei din același loc după ce-ai fumat o țigară, ai mîncat ceva sau ai dormit o noapte. Dacă nu, o ia de la-nceput.
Acestea fiind zise, îl recomand ca superior tuturor serialelor, cel puțin, de pe Netflix în clipa de față.

Publicitate