– Uite, mami, mai există unicorni!
– Da, copilul meu, există tot ceea ce ne dorim noi să existe. Doar să ne dorim cu adevărat.

Un dialog imaginar ce ar fi putut sau ar putea fi oricând real într-o țară bântuită – după treizeci de ani de la singurul referendum popular adevărat numit în cărțile de istorie revoluția din 1989 – de o democrație în dosar cu șină.

Căci, oricâte petiții online am semna mai nou, de ceva ani încoace, dincolo de definiții consacrate din Wikipedia sau orice manual de resort, singura viabilă ar fi una pentru bun simț individual. O petiție pe care numai noi înșine, fiecare în parte, o putem face și semna cu propria noastră conștiință civică. Umană, în ultimă instanță.

Democrația la noi e aceea în care, în timp ce străinii admiră și văd unicorni în trupuri umane luminând cu lanternele telefoanelor, noi vedem, scuze pentru cuvânt, draci și altele. Ca și-n copiii de la Colectiv, dosar în care nu s-a întâmplat nimic de patru ani. Evident, doar erau niște sataniști de Halloween, la noi democrația nu-i respect față de om, ci cutumă religioasă sub masca unei credințe întreținute artificial în detrimentul celei veritabile.

Democrație ar fi trebuit să însemne că simți că aparții unei nații și unui loc pe pământ în care puterile legale sunt de partea ta și nu împotrivă, ca să te determine să pleci până ajung milioane cei plecați. Din păcate, nu pentru un trai mai bun, ci, de multe ori, pentru unul decent.

Democrație ar fi fost să te simți apărat de legile din țara ta, nu de pumnul și inteligența de care dispui nativ, dacă, din fericire, dispui.

Democrație ar fi însemnat prioritățile sănătății și educației publice față de orice altceva. Căci omul bolnav și incult e cel mai ușor de manipulat în orice împrejurare, de-aia-i bine să fie menținut așa.

Sănătatea și educația sunt subzistente în țara noastră, cumva ca un pian căruia, în loc să-l urci cu grijă pe scări, i-ai dat drumul din vârful lor de la ultimul etaj al Intercontinentalului. Sunt domenii în care, ca beneficiar, ești sclavul lor și orice inițiativă civică e din fașă în comă. Domenii în care dai, taci și faci ce ți se zice.

Democrația ar începe cu aruncatul chiștocului de țigară și al ambalajului croissantului la primul coș de gunoi nefurat. Cu înțelegerea faptului că nu cobori mai repede sau mai altfel din tramvai dacă stai lipit de ușă. Cu trecutul străzii pe verde, chiar dacă-i roșu și nici o mașină. Cu empatia pentru cel de lângă tine, nu-ți cere nimeni să faci un bine necerut, dar poți să-ntinzi o mână către cel care cade în loc să scoți telefonul să filmezi cu ea. Cu banii rămași în buzunarul tău după o consultație medicală. Cu fiecare gest mărunt și zilnic al nostru.

Democrația ar mai trebui să fie votul exprimat. Să votăm toți, de câte ori putem alege. În ciuda conspiraționiștilor Noii Ordini Mondiale sau a lait-motivului „toți sunt la fel”. Măcar ca să putem spune apoi că am ales greșit, tot e mai mult decât să n-ai, nevotând, drept la opinie sau să înghiți voturile celor cărora nu le-a fost târșeală să-și exercite acest drept.

Am mai putea vorbi de donații, voluntariat sau evenimente caritabile. Alte implicări civice subevaluate la noi. Știu, nu suntem un popor bogat. Nici eu nu-s bogată, donez sporadic bani pentru că nu am în plus. Dar donez și putem dona multe altele. Importante sunt informațiile despre necesități, or acestea există, doar să vrei să știi de ele. Cum ar fi redirecționarea acelui procent de 2% din impozitul pe venit, pentru care trebuie să faci gestul de a completa niște hârtii și, mai ales, să ai încredere în acest gest. La un eveniment caritabil e chiar plăcut și simplu să participi, aceiași bani îi dai și pe o cină oarecare în oraș. Cât despre voluntariat, sunt infiripate acțiuni în diverse domenii, în unele licee chiar funcționează iar tinerii noștri „huligani” chiar sunt receptivi la acest aspect. Îndrumători buni și pricepuți le trebuie, atât.

Democrația s-ar termina cu respectul instituțiilor statului față de noi. Un respect, dincolo de aspectele cotidiene, elementar. Cum ar fi ca, atunci când ai o nemulțumire de cetățean și mergi la un miting anunțat, să fii sigur că nu ești atacat de mineri sau jandarmi sau diverși subversivi. Intelectualitatea să fie doar un alt cadru firesc de dezvoltare personală, nu vot de blam sau snobism, sorosism, neomarxism. Căci am ajuns, din cauza inculturii constant întreținute, la o scindare a noastră, a românilor, în două, mâna aia malefică de intelectuali plătiți ocult versus restul țării, scindare perfectată de caricatura penultimului referendum, cel pentru familie.

Un mod mai nou și nu foarte înțeles, și cu asta închei, de implicare civică la noi îl reprezintă petițiile online. Cum știu deja prietenii mei, semnez aproape orice, numai după ce citesc textul, n-am văzut până acum petiție nepertinentă. Și dă-i și luptă, semnez și lupt întruna. Întâi cu prejudecățile celor care se tem să-și dea datele personale unei platforme virtuale, că cine-știe-ce-se-ntâmplă. Apoi – cu cei care nu cred în ele. Sunt trei platforme mari pe care pot fi, printre altele, inițiate și semnate petiții: Avaaz Romania, Declic și Democracy Mania. Pe ultima dintre ele acum mi-am făcut cont, nu o știam încă. Un cont din crez, nu dintr-un interes personal și momentan – cel al concursului la care particip – și o recomand cu aceeași căldură oricui interesat să își exprime o părere sau atitudine. Și am să și profit de acest articol să îmi exprim o părere mai veche: ar fi, cred, frumos ca în petițiile de interes maxim sau național, cum ar fi cea pentru legea Alexandra, toate cele trei platforme să găsească o soluție să unească și să centralizeze semnăturile. Pentru că da, chiar și la noi, în România, în pofida atâtor reticențe, au fost situații în care petițiile au funcționat. Și ar fi, probabil, singura folosire benefică a termenului centralizare.

… Un articol scris, constat la finalul lui, mai mult la condițional-optativ. Dar nu pot să nu sper că într-o zi toate acestea vor fi un prezent obișnuit al fiecăruia dintre noi. Idealismul utopic e doar o doctrină, noi gândim, deci existăm. Și existând putem dărui, semna, vota, visa împreună. Putem schimba societatea, căci atunci

Articol scris pentru #SuperBlog 2019.
Probă sponsorizată de Democracy Mania.

Foto cover – deviantart.com.
Colaj realizat din foto personale; restul pozelor – Democracy Mania (ro–mania.ro).